Statele Unite ale Americii au depășit pragul de 200 de mii de decese asociate COVID-19, iar virusul continuă să ucidă sute de americani în fiecare zi. Între timp, Suedia ia în calcul introducerea unor restricții mai dure, din motiv că numărul cazurilor de COVID-19 crește în Stockholm. În context, tradiţionala ceremonie de înmânare a premiilor Nobel, din 10 decembrie, de la Stockholm, a fost anulată, lucru care nu s-a mai întâmplat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
COVID-19 va fi a treia cauză de deces în acest an în SUA, mai mult decât accidentele, accidentele vasculare cerebrale şi Alzheimer, a scris pe Twitter Tom Frieden, fost director al Centrului de prevenire şi combatere a bolilor. Numai cancerele şi bolile cardiovasculare vor ucide anul acesta în SUA mai mulţi oameni decât COVID-19, deşi bilanţul real al victimelor şi al îmbolnăvirilor – peste 6,9 milioane, conform datelor oficiale, este subestimat din cauza testării insuficiente.
În ultima săptămână, aproximativ 5300 de oameni au murit în SUA din cauza coronavirusului, faţă de 2000 în Uniunea Europeană, unde epidemia se intensifică din nou, după valul din primăvară. Pandemia însă nu mai pare să fie în centrul preocupărilor preşedintelui Donald Trump, aflat în campanie electorală pentru alegerile din 3 noiembrie. În pofida răspândirii virusului, liderul de la Casa Albă nu are în vedere instituirea de noi restricţii şi mizează pe aprobarea unui vaccin până în luna octombrie.
Iar autoritățile din Suedia iau în calcul înăsprirea restricțiilor în capitala Stockholm, după ce numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut în ultimele săptămâni. Potrivit specialiștilor, țara a înregistrat o creștere, la toate categoriile de vârstă. Cu aproape 6000 de morți din cauza COVID-19, Suedia este țara care a ținut deschise școlile, magazinele, restaurantele și sălile de fitness pe toată durata pandemiei. Cel mai afectat a fost orașul Stockholm, unde au murit 2400 de oameni din cauza virusului. În context, ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel din 10 decembrie de la Stockholm a fost anulată, din cauza pandemiei, o premieră din 1944, a anunţat marţi Fundaţia Nobel. Cu toate acestea, este planificată o ceremonie televizată, ce va fi transmisă în absenţa câştigătorilor care îşi vor primi premiile de la distanţă, în ţările lor.
O mică ceremonie de decernare a premiului Nobel pentru Pace este prevăzută la Oslo, pentru data de 10 decembrie, însă într-un format foarte restrâns, a anunţat mai devreme directorul Institutului Nobel. Anul acesta, ideea este ca medaliile şi diplomele să fie înmânate laureaţilor în siguranţă în ţările lor de reşedinţă, cel mai probabil, cu ajutorul ambasadelor şi al universităţilor laureaţilor, au explicat organizatorii.