Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) acuză Comisia Electorală Centrală (CEC) că încearcă să implementeze modalități de fraudare a alegerilor prezidențiale din această toamnă. Se întâmplă după ce, marți, reprezentanții CEC au transmis partidelor politice și candidaților care aspiră la fotoliul de șef al statului o circulară prin care sunt informați că partidele nu sunt concurenți în alegerile prezidențiale, astfel încât acestea nu pot finanța campaniile electorale ale candidaților desemnați pentru scrutin, scrie cotidianul.md.
Candidatul desemnat de PAS pentru prezidențiale, Maia Sandu, acuză Comisia Electorală Centrală și pe secretarul acesteia, Maxim Lebedinschi, că au pus la cale „o decizie abuzivă” prin care partidele politice sunt scoase din exercițiul electoral prezidențial, astfel încât candidații pentru fotoliul de președinte să înceapă colectarea banilor odată cu începerea campaniei electorale.
„Noi strângem bănuț cu bănuț pentru a ajunge la cât mai mulți oameni, iar CEC a venit ieri cu propunerea deja aprobată a socialistului și fostului consilier al lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, în care se spune că partidele politice nu au nicio treabă cu candidații desemnați la prezidențiale și, respectiv, toți bănuții adunați zi de zi nu pot fi folosiți în această campanie electorală. Deci, CEC zică ca noi să stăm cuminți până la 1 octombrie și doar la 1 sau 2 octombrie, când se deschide contul pentru campanie, să începem să colectăm bani. Deci, să începem campania cu 0 lei și poate până la 28 octombrie să adunăm câțiva bani pentru pliante, pentru împărțirea cărora ne mai rămâne o zi sau două din campanie”, declară Sandu.
Președinta PAS susține că decizia ar fi favorabilă lui Igor Dodon, care a fost desemnat în calitate de „candidat independent” în alegeri, fiind susținut de PSRM.
„Noi credem că este o decizie abuzivă a noi majorități socialiste de la CEC, în persoana lui Lebedinschi. Toată porcăria este pusă la cale de Igor Dodon și echipa lui. Vă mai întrebați de ce el e înregistrat în calitate de candidat independent? Probabil ca să mai pună la cale o nouă modalitate de fraudare a alegerilor. El nu are nicio problemă dacă colectarea banilor începe la 1 octombrie, pentru că el își finanțează campania din banii statului și din cei care vin în kulioace. În doar o singură zi pot curge milioane din toate schemele pe care el le coordonează, în timp ce noi, finanțați din bani muci, adunăm bani de la oameni care muncesc cinstit”, a mai spus politiciana.