Serviciul Fiscal de Stat a recepționat, pentru perioada fiscală 2019, 101 587 Declarații cu privire la impozitul pe venit.
Potrivit unui comunicat al Serviciului Fiscal de Stat, acestea au fost depuse de persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător, ceea ce constituie cu 46 174 declarații mai puțin comparativ cu perioada anului 2018. Această micșorare este cauzată de faptul că pentru perioada anului 2018 persoanele fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător, au avut obligația de a prezenta 2 declarații cu privire la impozitul pe venit pentru cele două etape distincte în contextul reformei de la 1 octombrie prin care a fost stabilită o cotă unică la impozitul pe venit de 12% comparativ cu 7% și 18%, scrie radiochisinau.md.
Potrivit datelor prezentate de agenții economici: pentru perioada fiscală 2019 aceștia au înregistrat venituri de 427,3 mlrd lei și cheltuieli de 394,7 mlrd lei. Comparativ cu anul precedent veniturile acestora au crescut cu 34,5 mlrd lei (+8,78%), iar cheltuielile au crescut cu 31,3 mlrd lei (+ 8,61%).
Suma totală a impozitului pe venit, calculat în perioada de gestiune, constituie 4,18 mlrd lei fiind în creștere comparativ cu perioada similară a anului precedent cu 8,2 mln lei sau cu 24%.
„Indicatorii menționați denotă o creștere a valoarei adăugată înregistrată în ansamblu pe economia națională, drept urmare a sporirii eficienței (rentabilității) afacerilor, dar și a diminuării treptate a ponderii economiei tenebre”, se arată în comunicatul Fiscului.
Suma veniturilor declarate de către persoanele fizice (forma CET18) pentru anul 2019 a constituit 12,58 mlrd lei (cu 83 mln lei mai puțin comparativ cu anul 2018) și impozit pe venit calculat în sumă de 0,98 mlrd lei (cu 29 mln lei mai puțin comparativ cu anul 2018).
Conform Declarațiilor prezentate pentru perioada 2019, suma impozitului pe venit spre plată la buget constituie 137 mln lei, iar suma impozitului achitată sau reținută în plus constituie 55,9 mln lei, aceasta putînd fi solicitată spre restituire de către contribuabilii respectivi.
Dacă e să facem o clasificare după modul de depunerea declarației, atunci:
• 87% din numărul total de declarații depuse de persoane fizice au constituit declarațiile electronice (Declarația rapidă, SIA Declarație electronică);
• 13% – pe suport de hârtie.
Dinamica venitului și impozitului pe venit al persoanelor cu venituri mai mari de 1 milion de lei SFS a identificat 2 515 persoane care au obţinut venituri pe perioada anului 2019 venituri mai mari de 1 milion lei, comparativ cu 1 760 persoane fizice pentru perioada 2018.
Venitul total obținut de aceste persoane este de 9 028,99 mln lei, cu 2 888,63 mln lei mai mult decît în 2018 și impozit reținut în sumă de 586,11 mln lei, cu 106,4 mln lei mai mult decît în 2018. Cea mai mare sumă a venitului obținut de către o persoană fizică în anul 2019, a fost de 324,08 mln lei, comparativ cu 83,25 mln lei în anul 2018. Cea mai tânără persoană din această categorie are 18 ani, iar cea mai vârstnică – 85 ani.
La capitolul desemnare procentuală menționăm că aceasta a fost solicitată de 28 506 persoane pentru anul 2019 sau cu 5 560 de persoane mai puțin comparativ cu anul 2018, estimându-se o sumă prealabilă de 6,37 mln lei sau cu cu 1,31 mln mai puțin comparativ cu anul 2018. Sumele desemnate procentual urmează a fi verificate în vederea corespunderii condițiilor stabilite de Regulamentul cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1286 din 30 noiembrie 2016.