S-a născut a doua oară. Un bărbat de 47 de ani din Telenești a fost salvat ca prin minune, după ce un mal de pământ s-a surpat și a căzut peste el. S-a întâmplat marți, la amiază, în momentul în care acesta efectua lucrări la sistemul de canalizare.
Bărbatul a rămas blocat aproape jumătate de oră, timp în care angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Telenești au încercat să-l salveze. În urma incidentului, acesta s-a ales cu fracturi la ambele picioare, iar medicii spun că se află în afara oricărui pericol.
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 48 de situații de risc.






