Republica Belarus își suspendă participarea la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, menit să contribuie la apropierea între forul european şi foste republici sovietice. Decizia vine în semn de protest față de sancțiunile impuse de blocul comunitar împotriva regimului de la Minsk după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse.
Ministerul de Externe belarus a anunțat printr-un comunicat că autoritățile nu-și pot îndeplini obligațiile care decurg din Acordul de Asociere cu UE în condițiile sancțiunilor și restricțiilor impuse de Uniunea Europeană.
Diplomația de la Minsk a accentuat că suspendarea forțată a prevederilor documentului va avea un impact negativ asupra interacțiunii cu blocul comunitar în domeniul combaterii migrației ilegale și a criminalității organizate.
De asemenea, instituția l-a convocat pe șeful delegației UE în Belarus, Dirk Schuebel, căruia i s-a comunicat poziția țării.
Autoritățile de la Minsk consideră drept inacceptabilă utilizarea sancțiunilor ca instrument de presiune asupra unui stat suveran și independent. Ministerul de Externe a mai sugerat că și reprezentantul UE la Minsk să revină la Bruxelles pentru consultări şi a precizat că cei responsabili pentru sancţiunile impuse vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul acestei ţări.
Consiliul UE a decis să impună măsuri restrictive împotriva a unui număr total de 166 de persoane şi 15 entităţi din Belarus. Acestea au fost desemnate în legătură cu aterizarea forţată şi ilegală a unui zbor Ryanair la Minsk, în data de 23 mai, fapt care a pus în pericol siguranţa aviaţiei, şi cu reţinerea de către autorităţile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici şi a Sofiei Sapega.
Printre cei vizaţi se numără mai multe personalităţi din mediul de afaceri care sprijină regimul Lukaşenko şi beneficiază de pe urma acestuia.