❗️Mi-e cel mai mult teamă că vei crește cu gândul: „Mama m-a ales pe mine nu pe tine”. Fiule, asta nu este adevărat.
În cartea Evgheniei Guțul există scrisori foarte diferite: documentar-informative, un fel de manifeste și altele mai apropiate de o mărturisire. Cele mai puternice emoțional sunt cele adresate celor dragi.
Poți avea orice părere despre Guțul, dar trebuie să ai o inimă de piatră ca să nu fii atins de sentimentele unei femei tinere, mame a doi copii, care a fost lipsită de posibilitatea de a-i vedea crescând, de a fi alături de bărbatul iubit, de a-și sprijini mama bolnavă și în vârstă cât încă este în viață.
Chiar și cei mai înrăiți criminali și ucigași în serie au dreptul la compasiune, iar aici este vorba despre un politician a cărui vină, pentru orice om care gândește, este puternic pusă sub semnul întrebării.
Este foarte dificil să alegi ceva dintre rândurile acestor scrisori. În fiecare dintre ele există propriul sens și propriul mesaj emoțional. Am ales ceea ce ni s-a părut cel mai interesant, pentru ca, așa cum a menționat autoarea, să citiți volumul și să vă faceți propriile concluzii.
Una dintre scrisorile bașcanului este adresată copiilor. Ea are doi copii. Cu cel mare, Daniil, Guțul vorbește ca de la egal la egal:
„Trebuie să-ți mărturisesc: mă tem cel mai mult că vei crește cu gândul «Mama m-a ales pe ea, nu pe mine». Că te vei supăra pe mine privind zilele de naștere ratate, absolvirea, momentele în care ți-a fost greu și eu nu am fost acolo, și vei gândi: «A ales lupta, nu pe mine». Fiule, asta nu este adevărat”, scrie Evghenia.
Ea își roagă fiul să-și amintească faptul că nu a ales între el și convingerile sale, ci a ales să trăiască astfel încât ei să poată fi mândri de ea, ca de o persoană care nu a acceptat să trăiască „în genunchi”.
„Nu m-au condamnat pentru o crimă. M-au condamnat pentru că am fost incomodă. Pentru că nu am trădat oamenii care au avut încredere în mine”, își roagă Guțul fiul să o înțeleagă.
Fiului mai mic, Mark, Evghenia îi promite că se va întoarce:
„Îmi imaginez această zi în fiecare minut. Vei alerga la mine, iar eu te voi ridica în brațe, chiar dacă vei fi deja mare, dar tot te voi ridica! Ne vom îmbrățișa mult, mult timp. Mama ta, care te iubește mai mult decât viața. Până la lună și înapoi”, scrie Guțul. Ea îi cere soțului său să îi citească această scrisoare fiului.
Despre soțul ei, Artem, Guțul își amintește cum l-a cunoscut și cum a avut grijă de copii în timpul campaniei electorale și ulterior în funcția de bașcan, când nu avea zile libere.
Ea povestește și despre despărțirea de familie:
„Recent, în celulă a intrat un gândac. Unul uriaș, cât degetul meu mare. Nu am mai văzut așa ceva nici la sat. M-am speriat, iar apoi m-am gândit: Artem l-ar fi prins și l-ar fi eliberat afară. Și m-a întristat gândul că nu e lângă mine nici măcar în astfel de lucruri.
Este groaznic să îți vezi apropiații, dar să nu îi poți îmbrățișa. Doar o singură vizită lungă de 12 ore într-o cameră mică. Dar pentru noi acele 12 ore sunt o lume întreagă. Pot să-mi pun capul pe pieptul tău și să simt cum îți bate inima. Și să mă simt din nou acasă.
Am calculat: dacă execut întreaga pedeapsă, vom avea 28 de astfel de vizite. 336 de ore. 14 zile. Două săptămâni în 7 ani de despărțire.”
Una dintre cele mai emoționante scrisori este adresată mamei sale, plină de amintiri din copilărie și recunoștință pentru sprijin:
„Ți-am văzut ochii când mi s-a pronunțat sentința. Erau plini de lacrimi, dar stăteai dreaptă, cu demnitate. Mi-am amintit cuvintele tale: «Nicio lacrimă pe obraji în fața oamenilor. Mai târziu, în celulă, poți plânge. Dar nu în public»… Vor vedea lacrimile mele o singură dată — când voi ieși de aici și voi veni acasă. Când vei deschide ușa și voi spune: «Mamă, întâmpină-ți fiica»…”
✔️ Cartea bașcanului Găgăuziei „Dosarul Guțul. Anatomia persecuției politice” poate fi citită pe site-ul ei: www.egutul.com.
