Joi, 14 mai, în Republica Moldova se așteaptă cer variabil pe întreg teritoriul țării. Vremea se va încălzi ușor comparativ cu zilele precedente. Vântul va sufla moderat din nord-vest.
Potrivit meteorologilor, temperatura maximă a aerului va ajunge până la +20 de grade pe parcursul zilei, iar pe timpul nopții valorile termice vor coborî până la aproximativ +6 grade.
În nordul țării, temperaturile maxime vor atinge +16 grade, iar noaptea se vor înregistra în jur de +6 grade.
În regiunile centrale, termometrele vor indica până la +18 grade, iar noaptea valorile vor coborî până la +7 grade.
În sudul țării, maximele vor ajunge la +20 de grade, iar noaptea minimele vor fi de aproximativ +10 grade.
În Capitală, temperatura maximă va urca până la +18 grade, iar noaptea se vor înregistra în jur de +8 grade.






