Un copil a fost rănit în timpul unui meci de fotbal în satul Tocuz din raionul Căușeni, după ce poarta a căzut peste el. Incidentul s-a produs pe 8 mai, în timp ce băiatul stătea în poartă și a sărit să prindă mingea.
În urma impactului, copilul s-a ales cu o rană la cap. Însângerat, acesta se îndrepta spre casă când a fost observat de un adult, care l-a transportat de urgență la centrul medical și a sunat la 112.
Potrivit sătenilor, acesta nu este primul incident care are loc pe terenul de minifotbal din sat, transmite studio-l.online.md.
Iurie Rusu, din satul Tocuz, raionul Căușeni, povestește că, în seara zilei de vineri, se deplasa împreună cu fratele și un prieten spre centrul satului. La un moment dat, în fața lor a apărut un copil plin de sânge, care se deplasa haotic. Întrebat ce s-a întâmplat, copilul a povestit că peste el ar fi căzut poarta de fotbal.
Imediat, copilul a fost transportat la Centrul Medical din localitate, unde i s-a acordat ajutor medical, iar ulterior a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Raional Căușeni. Solicitat să ofere o explicație, primarul satului Tocuz afirmă că porțile terenului de minifotbal sunt fixate cu lanțuri, iar cel mai probabil, în acel moment, unul dintre lanțuri s-ar fi desprins.
Luni dimineață, autoritățile ar fi luat măsuri și ar fi fixat poarta de fotbal.
La moment, cazul este investigat.





