Guvernul Republicii Moldova va examina, în ședința din data de 22 aprilie 2026, un proiect de hotărâre privind declararea stării de alertă la nivel național în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile.
Această măsură va intra în vigoare imediat după încetarea stării de urgență și este fundamentată pe persistența unor riscuri majore, precum volatilitatea pieței produselor petroliere, posibilitatea unui deficit de carburanți și riscul unor noi atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina. De asemenea, se are în vedere reducerea producției interne de energie electrică odată cu finalizarea sezonului de încălzire.
Documentul stabilește un set de acțiuni concrete pentru gestionarea situației, inclusiv raportarea zilnică a stării sectorului de către Ministerul Energiei și restricții la exportul carburanților din Portul Internațional Giurgiulești sub anumite praguri de stoc. Printre măsuri se numără și limitarea vânzării motorinei în recipiente la maximum 20 de litri, vămuirea prioritară a importurilor de produse petroliere și limitarea exporturilor de energie electrică în intervalele de vârf, mai exact între orele 17:00 și 21:00. Starea de alertă va permite menținerea intervențiilor necesare în sectorul energetic într-un regim mai puțin restrictiv decât cel de urgență, dar suficient pentru a asigura stabilitatea resurselor.






