Importurile de vin ale Statelor Unite au înregistrat s-au redus în 2025 cu 565 de milioane de dolari (-8,3%) comparativ cu anul precedent, potrivit datelor publicate de Wine Economics și U.S. Census Bureau scrie Bani.md
Declinul a fost concentrat în special în ultimul trimestru al anului 2025, semnalând o răcire bruscă a cererii pe una dintre cele mai importante piețe globale pentru exportatorii de vin.
Cele mai mari pierderi în termeni absoluți au fost înregistrate de Italia și Franța, principalii furnizori ai pieței americane. Exporturile Italiei au scăzut cu aproximativ 220 de milioane de dolari, iar cele ale Franței cu circa 119 milioane de dolari.
În același timp, mai multe țări au suferit scăderi abrupte în termeni procentuali. Republica Moldova se numără printre cele mai afectate, cu un declin de aproximativ 63% al exporturilor de vin către SUA, una dintre cele mai abrupte contracții din topul partenerilor comerciali, cu un volum al exporturilor de 16,3 milioane de dolari în 2025 față de 44,5 milioane de dolari în anul 2024.
Scăderi au fost înregistrate și de Elveția (-33%), Georgia (-33%) și Africa de Sud (-30%), indicând un impact extins asupra producătorilor mai mici sau emergenți.






