În ajunul sărbătorilor Pascale, când în multe case miroase a cozonac și mesele se pregătesc din belșug, în satul Drăgușenii Noi, raionul Hîncești, într-o casă bătrânească, sărbătoarea vine neobservată, încet și tăcut. Fără forfotă în curte, fără liste lungi cu bucate și fără atmosferă.
La cei 87 de ani, Anastasia Gonța așteaptă Învierea de una singură. Soțul și cei doi copii cărora le-a dat viață, nu mai sunt printre pământeni. În casa care odinioară era plină de viață, au rămas doar amintirile pline de tristețe. Femeia are cinci nepoți, dar care nu-i pot fi mereu alături. Fiecare e cu rosul său în viață și vin rar pe la bunica. De sărbători, speră totuși să aibă musafiri.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– Când mai ai copii, te mai ajută, dar așa dacă nu am pe nimeni trebuie eu să fac tot. Și prin grădină, și prin ogradă.
– Fratele Valodea o să vină la mine.
– Am un nepot care o să vină la mine, niște nepoți din satul vecin dacă o să poată vor veni. O să ne adunăm.
Toată viața, Anastasia și-a petrecut-o muncind pământul și, după ani de alegat pentru o viață ușoară, iată că a venit povara bătrâneții. Și, povară nu sunt doar anii duși în spate, ci și lipsurile pe care le înfruntă. Își trăiește clipele rămase dintr-o pensie mai mult decât modestă, de doar 3200 de lei.
Iată că, și sfânta sărbătoare de Paște o va întâmpina sărac pe masă și bogat în suflet. Bucate va avea puține, dar le va pregăti din inimă și din ce îi permit buzunarul și puterile, pentru că, sărbătoarea Învierii Domnului nu e despre bucuria stomacului, ci a sufletului, spune bătrâna.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– Iată frământ pâinea, după care pun în tavăli, din acest aluat voi face și vreo pască – două și gata. Mâine mă gândeam să mai fac și niște copturi dacă voi avea putere.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– Vreau să fac o friptură, răcituri, niște pârjoale, o să vopsesc niște ouă.
– Am mai avut niște bani, dar am luat grăunțe și acum am rămas de Paști fără bani, dar mă strădui să fac și eu ceva. Cum dă Domnul, nu am încotro.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– Și voi găti o măsuță nu tare bogată, așa după cum pot și mă voi bucura că am ajuns la Învierea Domnului.
Bucatele de pe masa de sărbătoare vor fi pregătite, în mare parte, din ce i-a mai rămas prin gospodărie, ce mai are prin beci și în coteț, pentru că puținii bani pe care îi avea s-au terminat chiar înainte de Paște. Se achtă cu statul în primul rând, facturile la întreținere sunt mai prioritare, decât toate, spune femeia. Și-ar dori o masă mai cu multe bucate, cu legume, cu fructe, cu sulciuri, ca pe vremuri, însă pensia mică nu-i permite mai mult.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate și mi-am cumpărat făină. Am făină și coc din făina mea, câteodată mai cumpăr de la magazin. Dar, asta e, merg înainte.
– Mii poftă și de un tort, mii poftă de mai multe, dar dacă nu am pe ce le cumpăra. Care are mănâncă, care nu are petrece sărbătorile cu ce are.
Cu toate acestea, se mulțumește cu puținul pe care îl are și încearcă să pregătească, din suflet, tot ce poate pentru a întâmpina Paștele cu demnitate. Și, chiar dacă o cam dor picioarele și mersul e cam legănat, femeia se va duce în noaptea Învierii la biserica din sat. Cine știe dacă mai ajunge la anul, se gândește ea.
ANASTASIA GONȚA, pansionară
– O să pun în coș pască, un colac, o să le sfinșesc.
– Și ouă o să sfințesc și nișre carne. O să stau la slujbă. Spre dimineață o să vin acasă cu pasca sfințită. O să ciocnesc ouă.
În situația Anastasiei Gonța sunt mii și mii de pensionari. Potrivit celor mai recente date publicate de Biroul Național de Statistică, aproximativ 814 mii de locuitori ai țării trăiesc în lipsuri majore. În doar trei ani, numărul persoanelor vulnerabile a crescut cu 170 de mii, ceea ce reprezintă aproape 40 la sută a ratei sărăciei absolute.
