Conducătorii instituțiilor de forță din Moldova nu duc lipsuri de nimic. Potrivit declarației de avere și interese a directorului Centrului Național Anticorupție Alexandru Pînzari, în 2025 veniturile sale s-au dublat comparativ cu anul precedent. Dacă în 2024 Pînzari împreună cu soția sa au câștigat aproximativ 693 de mii de lei, atunci în 2025 venitul total al familiei a depășit deja 1,5 milioane.
VENITURILE FAMILIEI DIRECTORULUI CNA ALEXANDRU PÎNZARI
2025 ~ 1,5 milioane lei
2024 ~ 693 mii lei
În mare parte datorită faptului că salariul directorului CNA a crescut cu 50% dintr-o dată. Dacă în 2024 Alexandru Pînzari a declarat un salariu de 603 mii de lei,atunci pentru 2025 el a indicat deja un venit salarial de 890 de mii de lei, adică lunar șeful Centrului Național Anticorupție primește aproximativ 74 de mii de lei.
Contribuția soției la bugetul familiei este ceva mai modestă — aproape 388 de mii de lei reprezintă salariul ei la „Moldovagaz”, iar aproximativ 34 de mii de lei a obținut de la Centrul Național de Expertize Judiciare.
Totuși, familia lui Alexandru Pînzari nu trăiește doar din salarii. Conform datelor din declarație, (CART IN) anul trecut soția sa a vândut foarte avantajos un Volkswagen Jetta din 2019. Deși în declarația pentru 2024 era indicat că automobilul fusese cumpărat cu 200 de mii de lei, acesta a fost vândut cu 281,5 mii de lei.
Încă aproape 140 de mii de lei Alexandru Pînzari i-a adăugat la bugetul familiei din diurne și deplasări de serviciu. De asemenea, familia a beneficiat de plăți sociale pentru copii în România.
VENITURILE FAMILIEI DIRECTORULUI CNA ALEXANDRU PÎNZARI ÎN 2025
Vânzare automobil 281 508 lei
Diurne și deplasări 139 239 lei
Plăți sociale pentru copii (România) 10 512 RON
După ce a vândut automobilul Volkswagen Jetta din 2019 cu 281 de mii de lei, soția directorului CNA și-a cumpărat un crossover hibrid Lexus NX 350h în valoare de 600 de mii de lei. Și Alexandru Pînzari și-a procurat un automobil — un BMW X5 premium în valoare de 48 300 de euro. Dacă ne raportăm la declarația din anul precedent, anterior doar soția avea mașină.
În 2025, conform declarației depuse, familia directorului CNA și-a reînnoit doar parcul auto. Bunurile imobile au rămas aceleași și sunt destul de modeste pentru un funcționar de acest rang și cu asemenea venituri:Alexandru Pînzari deține din 2011 un apartament de 57 m², iar din 2021 — o casă mică. Localitatea în care se află casa nu este cunoscută, informația fiind ascunsă. Soția sa deține în continuare 1/3 dintr-un apartament de 81 m², precum și un garaj, a cărui suprafață este comparabilă cu cea a casei aflate în proprietatea soțului.
BUNURI IMOBILE ALE DIRECTORULUI CNA ALEXANDRU PÎNZARI ÎN 2025
Apartament 57,1 m² 150 000 lei (valoare de piață)
Apartament 81,9 m² (1/3) 582 924 lei (valoare de piață)
Casă 69,7 m² 257 634 lei (valoare de piață)
Garaj 62,7 m² – ––––-
De asemenea, directorul CNA a indicat trei conturi bancare, în care se află aproximativ 522 de mii de lei moldovenești și 65 de mii de lei românești.
Alexandru Pînzari a fost numit director al Centrului Național Anticorupție în 2023. Atunci salariul său era de 543 de mii de lei anual sau 45 de mii de lei lunar. Conducea el atunci un Toyota Auris din 2015. Acum are un BMW X5 premium și un salariu de 74 de mii de lei. Astfel, veniturile cresc, mașinile se înnoiesc, în timp ce situația din țară se înrăutățește, iar populația, în mare parte, sărăcește. Nici partenerii externi nu sunt foarte mulțumiți de această situație.
Potrivit celui mai recent raport anual al Departamentului de Stat al SUA privind climatul investițional din Moldova, țara noastră rămâne una dintre cele mai sărace din Europa, iar corupția și birocrația continuă să submineze perspectivele economice ale țării.





