Ion Crișciuc, fost procuror din raionul Glodeni, a fost filmat conducând un automobil într-o parcare din municipiul Bălți, deși permisul său de conducere moldovenesc a fost anulat încă din 2018. Imaginile surprind momentul în care acesta urcă la volan și pornește mașina.
Cazul apare la mai bine de două luni după ce același fost procuror a fost depistat conducând în stare de ebrietate, după un comportament haotic în trafic și refuzul de a fi testat alcoolscopic, inclusiv la recoltarea probelor biologice.
Potrivit informațiilor din dosar, vehiculul implicat a fost ridicat de poliție, însă permisul de conducere nu a fost reținut la fața locului, iar procedura de sesizare a instanței pentru aplicarea unei măsuri preventive nu a fost finalizată în termenul legal.
Reprezentanții procuraturii au explicat că, în astfel de situații, legea prevede ridicarea imediată a permisului de conducere și ulterior transmiterea demersului în instanță în termen de câteva zile, însă în acest caz aceste etape nu ar fi fost respectate integral.
În același timp, autoritățile susțin că persoana în cauză nu deține un permis de conducere valabil emis de Republica Moldova și că ar putea utiliza un document emis de un alt stat. Până la prezentarea fizică a unui astfel de act, nu pot fi dispuse măsuri suplimentare privind ridicarea provizorie a dreptului de a conduce.
De asemenea, Ion Crișciuc nu a oferit declarații în cadrul urmăririi penale, iar contactarea sa de către jurnaliști nu a fost posibilă, telefonul fiind deconectat.
Amintim că pe numele său a fost deschis un dosar penal, iar anterior acesta a fost sancționat disciplinar, fiind dispusă eliberarea sa din funcția de procuror printr-o decizie a Consiliului Superior al Procurorilor.






