În situația actuală, în condițiile în care prețurile la carburanți continuă să crească, statul ajunge să încaseze sume tot mai mari din taxe și impozite. Cu cât prețul este mai ridicat, cu atât și veniturile colectate la buget cresc, iar povara cade în cele din urmă pe umerii consumatorilor.
Despre acest lucru a vorbit deputatul partidului ‘’Democrația Acasă’’, Alexandru Verșinin, într-un interviu acordat pentru CANAL 5.Parlamentarul a prezentat câteva cifre concrete care, susține el, arată că statul se îmbogățește în timp ce cetățenii devin tot mai săraci.
ALEXANDRU VERȘININ, deputat Partidul ‘’Democrația Acasă’’
Eu am niște cifre. Moldova consumă pe zi aproximativ 500 de mii de litri de motorină. Observați cât costă, să zicem, un litru la pompă: aproximativ 25 de lei. Vreau să spun că 12 lei din prețul benzinei îi reține statul. Și aproximativ 7 lei din motorină tot îi reține statul.
Desigur, am o întrebare inversă: nu le ajunge să ia de la cetățeni zilnic 6 milioane și să le pună în buget? Dacă calculăm pe an, sunt niște sume uriașe – aproximativ 20 de miliarde de lei pe an. Nu le ajunge acest lucru? De ce nu reduc TVA-ul sau accizele și nu încearcă să diminueze sau să atenueze acest impact asupra populației? Pentru că toate acestea duc la un efect în lanț: inflație, șomaj și scumpirea altor servicii și produse în magazine, iar în final populația se va sărăci.
În acest context, Alexandru Verșinin a atras atenția asupra nivelului deja ridicat al sărăciei din țară.
Totodată, parlamentarul s-a întrebat ce urmărește conducerea țării prin aceste politici, sugerând că tot mai mulți cetățeni riscă să ajungă la limita sărăciei și să nu-și mai permită plata unor servicii de bază. El a subliniat că situația este și mai dificilă pentru pensionari și pentru persoanele cu venituri mici, care, potrivit lui, cu greu își mai pot permite chiar și produsele alimentare de bază.
Aceeași idee a fost exprimată anterior și de deputatul blocului Alternativa, Ion Chicu, care a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că aproximativ 50% din prețul benzinei este format din taxe și impozite, bani care ajung direct în bugetul de stat.
Precizăm că, în urma escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, prețurile la carburanți continuă să crească de la o zi la alta în Republica Moldova, iar scumpirile pun presiune tot mai mare pe bugetele cetățenilor și asupra costurilor din economie.
În aceste condiții, autoritățile au decis să acorde ajutor doar fermierilor, și nici măcar nu suficient, după părerea lor, compensând o parte din accize și TVA pentru motorină. Am încercat să obținem o reacție la această declarație din partea ministerelor finanțelor, economiei și agriculturii. Totuși, nu ne-au răspuns la telefon.





