Președintele Maia Sandu trebuie să prezinte scuze oficiale poporului găgăuz pentru subestimarea statutului acestuia. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Comitetului Executiv al autonomiei Victor Petrov. Motivul îl constituie afirmațiile șefei statului făcute la evenimentul festiv dedicat aniversării a 35 de ani de la înființarea Universității de Stat din Comrat. Atunci, Maia Sandu a numit poporul găgăuz „comunitate”.
MAIA SANDU, președintele Moldovei
Mă bucur să fiu astăzi aici, la această sărbătoare, pe care o marchează întreaga comunitate găgăuză. Universitatea de Stat din Comrat este unul dintre pilonii pe care se sprijină autonomia.
Viсtor Petrov a calificat o asemenea terminologie drept inadmisibilă și a cerut o corectare oficială. „Nu este vorba despre stilistică și nici despre o interpretare personală. Statutul juridic al Găgăuziei și al poporului găgăuz este clar consacrat în Legea „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”. Încă din preambulul acestei legi organice este folosită formularea „poporul găgăuz” ca purtător al autonomiei. Acest lucru este unul principial”, a subliniat Victor Petrov.
Potrivit lui, substituirea noțiunilor în discursul public al șefei statului este percepută ca o subestimare a statutului juridic și o tentativă de marginalizare simbolică.
VICTOR PETROV, vicepreședinte al Comitetului Executiv al Găgăuziei
Consider această adresare către poporul găgăuz inacceptabilă, pentru că noi nu suntem o comunitate. Este o substituire de noțiuni. Noi suntem un popor în toată regula. O comunitate poate însemna persoane unite pe criterii religioase sau țărani care s-au unit într-o obște pentru a lucra pământul împreună.
Dar în niciun caz acest termen nu este potrivit pentru a desemna un popor. Consider că este inadmisibil ca președintele țării să facă asemenea declarații la adresa poporului găgăuz. De aceea, în petiția prin care m-am adresat oficial, am îndemnat-o pe Maia Sandu să-și ceară scuze publice în fața poporului găgăuz.
În adresarea către administrația președintelui Republicii Moldova se menționează că folosirea termenului „comunitatea găgăuză” reprezintă o eroare terminologică și juridică ce afectează identitatea colectivă a locuitorilor autonomiei.
În argumentarea poziției sale, Victor Petrov a invocat normele Legii „Cu privire la libertatea de exprimare”, în special prevederile referitoare la protecția onoarei, demnității și reputației. Definițiile care pot diminua obiectiv statutul unui grup de cetățeni protejat de lege țin de sfera demnității naționale și a contractului social, a menționat vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei.
El solicită ca Maia Sandu să publice scuzele oficiale adresate întregului popor găgăuz în mass-media naționale și regionale, precum și pe resursele administrației președintelui Republicii Moldova.
VICTOR PETROV, vicepreședinte al Comitetului Executiv al Găgăuziei
În cazul în care doamna Maia Sandu nu-și va prezenta scuzele în fața poporului găgăuz, ne rezervăm dreptul de a ne adresa în instanțe pentru clarificarea noțiunilor „comunitate” și „popor”, deoarece consider că poporul găgăuz trăiește în stepele Bugeacului.
Acesta este casa noastră. Avem o autonomie care este fixată la nivel legislativ în legislația Republicii Moldova. Și consider că participăm la toate procesele de dezvoltare a țării, la formarea bugetului, plătim impozite. Prin urmare, consider că este inadmisibil să fim numiți „comunitate”.
Victor Petrov subliniază: problema are un caracter juridic, este vorba despre respectarea legii și despre respectul față de statutul autonomiei. „Poporul găgăuz este o realitate consacrată juridic, iar în declarațiile publice ale persoanelor cu funcții oficiale acest statut trebuie reflectat exact, corect și în deplină conformitate cu legislația Republicii Moldova”, a declarat vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei.
Totodată, el a avertizat: în cazul în care șefa statului nu va reacționa în niciun fel la adresarea preliminară sau reacția sa va fi nesatisfăcătoare, procesul va continua în instanțele judecătorești.
Canalul de Telegram „Gagauzia 24” a atras atenția că sintagma „comunitatea găgăuză” a apărut în discursul Maiei Sandu concomitent cu deschiderea dosarului penal împotriva bașcanului autonomiei, Evghenia Guțul.
Potrivit unei analize a declarațiilor sale publice încă din primul mandat prezidențial, în anii 2022 și 2023 președintele utiliza termenul „poporul găgăuz”, însă începând cu 2024 și pe parcursul anului 2025, în publicațiile și tezele Maiei Sandu despre Găgăuzia se conturează o linie clară în care „poporul găgăuz” devine „comunitate găgăuză”, scrie canalul de Telegram.
CANAL 5 a solicitat o reacție la aceste declarații din partea serviciului de presă al președintelui Maia Sandu. De asemenea, am dorit să aflăm de ce a început să numească poporul găgăuz „comunitate”, dacă a fost recepționată adresarea vicepreședintelui Comitetului Executiv al Găgăuziei Victor Petrov și dacă vor fi prezentate scuze. Însă până la momentul pregătirii materialului pentru difuzare nu am primit niciun răspuns.





