Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a oprit la frontieră un lot de peste 374 kg de ceai importat, după ce analizele de laborator au arătat depășirea limitei admise pentru pesticidul Clorpirifos – o substanță periculoasă pentru sănătatea oamenilor. Ceaiul, ambalat în peste 11 mii de pliculețe, a fost sigilat și urmează să fie distrus sub supravegherea ANSA. Produsul nu a ajuns în magazine.
Inspectorii au depistat neregulile în cadrul programului național de monitorizare a pesticidelor. ANSA avertizează că astfel de reziduuri nu dispar prin spălare sau fierbere, iar orice depășire poate afecta sănătatea consumatorilor.
Instituția îndeamnă importatorii să fie responsabili și să nu pună pe piață produse neconforme, iar controalele vor continua pentru toate alimentele de import.






