Premierul Munteanu, confirmă, în prezent, că vor fi introduse taxe pentru coletele de pe Temu, Shein, AliExpress și alte platforme din afara UE, cu o valoare mai mică de 150 de euro, asta după ce în campania electorală, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Recean, Daniel Vodă dădea asigurări că nu vor exista astfel de taxe și calificau informațiile apărute pe Telegram, drept ”falsuri”.
Într-o emisiune la Jurnal TV, Alexandru Munteanu a anunțat că Guvernul pregătește deja introducerea unor taxe pentru coletele comandate de pe platforme provenite din afara Uniunii Europene, iar odată de măsura va fi stabilită, toți consumatorii vor fi anunțați.
În țara vecină, România s-a decis deja că de la 1 ianuarie 2026, românii vor plăti taxa fixă de 25 de roni, aproximativ 100 de lei moldovenești, pentru fiecare colet. Menționăm că în prezent, pachetele sub 150 de euro sunt scutite de taxe vamale în UE, însă Bruxelles-ul a cerut introducerea unei taxe la nivel european din 2026, cu doi ani mai devreme decât fusese planificat. Motivul oficial este gestionarea mai eficientă a fluxului masiv de importuri și reducerea presiunii asupra sistemelor vamale.
DANIEL VODĂ, fost purtător de cuvânt al Guvernului
Pentru a opri orice speculație, venim cu următoarele clarificări: Guvernul NU are pe agendă nicio modificare privind TVA-ul aplicat coletelor internaționale, inclusiv celor comandate de pe platforme precum Temu, Shein, AliExpress sau iHerb. Acest subiect nu figurează nici în planul de acțiuni al Guvernului. În perioada electorală, asistăm la o intoxicare și manipulare intenționată pe un subiect sensibil pentru oameni.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru
Noi avem de gând să discutăm acum cu Ministerul Finanțelor să reglementăm această activitate și sunt multe întrebări evident legate și de siguranță, cam ce vin în acele colete, dar este și partea economică, care trebuie reglementată, de aceea o să facem niște schimbări.
– Acuma nu există niciun fel de taxe?
– Acuma, deocamdată, nu, dar aceste taxe, după toate discuțiile pe care le-am avut cu Ministerul de Finanțe sunt necesare.





