La o zi de la izbucnirea scandalului internațional legat de camionul încărcat cu armament, toate instituțiile statului – de la Consiliul Național de Securitate, SIS și Președinție, până la Guvern – rămân în continuare tăcute. Singura reacție publică a venit din partea deputatului PAS, Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, care a declarat într-o emisiune televizată că în camion se aflau arme de proveniență sovietică, fabricate în anii ’70, precum și alte tipuri de armament produse în Federația Rusă. În paralel, publicația Ziarul de Gardă a publicat fotografii cu munițiile găsite, iar președintele Mișcării „Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, susține că unele cartușe poartă inscripții în limba engleză și anul 2021. Ulterior, Poliția din România a publicat imagini recente, care însă nu corespund cu cele difuzate de presa din Republica Moldova.
În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp, a respins afirmațiile potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova nu ar fi avut un rol în depistarea încărcăturii de armament. El a explicat că punctul de trecere de la Albița este comun și se află pe teritoriul României, iar toate scanările sunt efectuate cu echipamentele românești. Scanarea camionului a fost realizată la solicitarea unui vameș din Republica Moldova, iar încărcătura cu muniții a fost identificată datorită faptului că vama se află pe teritoriul României. Mai mult, Carp a precizat că deține informații conform cărora, în camion se afla armament de origine sovietică, produs în anii ’70, precum și altele care sunt produse în Federația Rusă.
LILIAN CARP, deputat PAS, președintele Comisiei pentru Securitate: „În ceea ce privește încărcătura, tipurile de arme, lucrurile în genere nu corespund, spunându-se că ar fi de producție și fapricare europeană și alt gen, sunt armamente care sunt în perioada sovitică sau de către Federașia Rusă”.
În același timp, deputatul Renato Usatîi, vicepreședintele comisiei condusă de Carp, a declarat joi că în camionul reținut la Albița s-ar fi aflat șapte lansatoare de tip Stinger, precum și muniții destinate elicopterelor, dronelor și avioanelor. El a susținut că armamentul ar proveni din Ucraina și ar fi fost transmis din partea Statelor Unite ale Americii.
RENATO USATÎI, deputat, vicepreședinte al Comisiei pentru securitatea națională: „Se cunoaște că acest tip de armament, acest sistem portabil antiaerian, în peste 3.000 de unități au fost transmise din partea Statelor Unite ale Americii, statului Ucraine. Sute de unități au fost transmite ca ajutor, sprijin din partea mai multor state europene”.
Publicația Ziarul de Gardă a intrat în posesia unor imagini care surprind în detaliu echipamentele militare. Fotografiile arată o încărcătură compactă, ambalată profesional, specifică transportelor militare, și nu materialelor metalice, așa cum apăreau în documentele de export. Potrivit sursei citate ar fi vorba de lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare rusești de rachete antitanc Kornet, precum și componente pentru drone de atac.
Între timp, Poliția din România a publicat imagini recente cu munițiile descoperite în camion, care însă diferă semnificativ de cele prezentate de Ziarul de Gardă. Potrivit unui comunicat al DIICOT, autoritățile române au identificat în camion 18 rachete antitanc portabile, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și componente ale unei drone. ‘’La data de 21 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat, cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală’’, mai anunță DIICOT, într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, președintele Mișcării „Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, a publicat pe canalul său de Telegram o fotografie cu munițiile depistate, evidențiind inscripțiile de pe ele. Potrivit postării, scrisul este în limba engleză, iar anul de fabricație indicat pe cartușe ar fi 2021.
În timp ce informațiile din presă sunt contradictorii, nicio instituție publică nu a venit până acum cu o reacție oficială. Nici măcar președintele Maia Sandu, în calitate de comandant suprem al armatei, nu a anunțat convocarea Consiliului Național de Securitate.
CANAL 5 a solicitat reacții oficiale de la Serviciul de Informații și Securitate, Președinție, Parlament și Guvern, însă nu a primit niciun răspuns. Redacția a dorit să afle totuși, ce fel de armament se afla în camion, cum a ajuns armamentul în Moldova și cum a traversat întreaga țară fără ca autoritățile să intervină.
De asemenea, s-a căutat clarificarea dacă traficul de arme este protejat de cineva din Parlament, Guvern sau Președinție, ce tip de armament a fost depistat și dacă acest scandal internațional, care expune Moldova la acuzații de trafic de arme, poate pune în pericol securitatea Uniunii Europene și procesul de aderare al țării noastre la UE. Și dacă vor fi trași la răspundere sau demişi șefii SIS, ai Poliției de Frontieră, ai Vămii sau alți funcționari.





