Un bărbat de 70 de ani din Căușeni a fost testat cu aparatul Dräger în timp ce circula cu bicicleta, deși nu consumase alcool de peste patru decenii.
Totul a început ca o glumă, dar s-a transformat într-o acțiune serioasă a polițiștilor, menită să transmită un mesaj clar tuturor bicicliștilor: prudența și responsabilitatea în trafic sunt esențiale.
Bărbatul s-a apropiat de oamenii legii pentru a-i saluta, dar a fost supus testului alcoolscopic. Inițial a crezut că este o glumă, însă aparatul Dräger a indicat zero alcool în aerul expirat. În urma acestei verificări, el a recunoscut că un biciclist băut reprezintă un pericol și trebuie sancționat la fel ca orice participant la trafic.
Polițiștii din Căușeni, care îl cunosc bine, au precizat că scopul acțiunii a fost de a oferi un exemplu tuturor conducătorilor de biciclete: să circule cu prudență și mintea limpede.