„O lovitură pentru buzunarul oamenilor”, „Își bat joc de populație” și „Dacă măresc impozitele, să mărească și salariile” – așa reacționează cetățenii la vestea că locuințele vor fi reevaluate, ceea ce ar putea duce la impozite mai mari.
Mulți pensionari și familii cu venituri mici spun că, între pensii mici și facturi mari, nu le vor mai ajunge banii pentru medicamente și încălzire. Cei reveniți din străinătate și părinții tineri cer sprijin pentru categoriile vulnerabile. În timp ce autoritățile pregătesc schimbările, oamenii așteaptă explicații și soluții clare.
Anul trecut au plătit 1.500 de lei. Anul acesta, cel mai probabil, suma va fi mai mare.
– Și cum se vor descurca?
– Părinții mei sunt amândoi pensionari. Mama este invalidă de gradul doi, are probleme de vedere și vede doar cu un ochi. Pensia ei este de 2.000 de lei. Tatăl meu este ofițer militar în rezervă, colonel la pensie, iar pensia lui este mai mare. Datorită pensiei tatălui, ei își pot permite o viață ceva mai bună. Totuși, locuim împreună, iar familia mea îi ajută financiar, ca să depășim perioada asta.
– Dar este o lovitură pentru buzunarul cetățenilor?
– Da, este una foarte mare. De exemplu, vecinii mei — majoritatea pensionari cu pensii de 2.000–3.000 de lei — abia reușesc să-și cumpere medicamentele. Nici nu mai vorbim de plata pentru încălzire iarna, fie pe gaz, fie prin sisteme autonome.
Scumpirile, în general, afectează foarte mult populația din Republica Moldova, mai ales că salariile stagnează și nu avem prea multe oportunități de dezvoltare. Trăim doar din salariu și ne gândim de pe o zi pe alta — și asta e foarte greu. Părinții mei sunt în vârstă și ambii suferă de boli cronice. Lucrează și primesc pensie, dar totul se duce pe creșterea copilului.
Practic, trăiesc din ajutorul lor, încercând să-mi revin după niște situații mai grele. De aceea, cred că orice scumpire are un impact negativ. Problema este că oamenii nu-și pot valorifica potențialul și nu au posibilitatea să facă față acestor impozite crescute.
Proprietarii de locuințe spun că, deși scumpirile îi apasă tot mai tare, nu au de ales și vor fi nevoiți să achite impozitele chiar dacă veniturile nu le permit.
-Cât achitați impozitul la apartament?
– Impozitul 500 îl achităm.
– La apartament?
– Apartamentul tot e mult.
– Ce părere aveți despre aceste scumpiri?
– Eu cred că ar trebui să fie o ieșire din situație, pentru că sunt care chiar nu-și permit. Nu știu.
Nu e bine că se scumpește, dar ce putem face? O să plătim, nu avem de ales.
– Cât achitați acum, anul acesta?
– În jur de 2.000, 2.100, uneori 2.200 de lei. Dacă se scumpește, probabil va ajunge la 2.400 sau 2.500. Sincer, soțul e peste hotare, iar eu sunt aici cu copilul. Ne descurcăm doar datorită banilor pe care îi trimite el. Altfel, n-am avea cum. Pentru ceilalți oameni e și mai greu. Mai ales pentru cei care lucrează cu 5.000 de lei pe lună — trebuie să plătească întreținerea, să crească copiii, să-i trimită la școală… e foarte greu.
La rândul lor, familiile tinere spun că, în condițiile salariilor mici și ale scumpirilor continue, sunt nevoite să muncească în mai multe locuri ca să poată face față cheltuielilor și să se întrețină.
Mai luăm încă un job și așa avem două. Mai luăm al treilea, mergem înainte.
– Aveți un apartament, casă, pământ? Cât achitați?
– Nu, e apartamentul mamei, de asta noi stăm acolo, trei familie, așa că ne descurcăm.
– Și cât achitați?
– Nu știu, acolo mama se hotărăște, ne spune …
Nu știu, cu doi copii, nu știu. Nu știu ce facem.
Și așa suntem limitați, suntem la minim chiar.
Poate se hotărăște Guvernul, poate ne mai finanțează cineva și ne mai dă niște adaus la salariu, un premiu. – Pentru că salariile rămân așa, dar scumpirile… – Corect, corect, corect. Nu avem ce face. În iarnă cheltuieli sunt Doamne ferește. Iarna trecută nu știu cum am ieșit din iarnă. Cu datorii și în vară… Tot așa mai departe, așa în fiecare an.
Clar că nu-i ok, din cauza că salariile sunt mici, dar da, nu avem altceva ce să facem. Cât achitați pe impozit acum la locuință? 700 și ceva. Este un pic, mai ales când ai un copil mic și mai stai acasă și lucrează numai soțul, atunci e clar că nu-i bun.
– Bate la buzunare și vă mai limitați de la anumite cheltuieli?
– Dar ce putem să facem? Cu statul, din păcate, nu ne putem bate. Asta e.
Această femeie, revenită acasă după 12 ani din diaspora, consideră că statul ar trebui să ofere sprijin celor vulnerabili, deoarece între salarii și cheltuieli există o discrepanță tot mai mare.
Am o altă viziune, pentru că nu am locuit mulți ani în țară, acum sunt angajată nu în Republica Moldova, dar mi se pare un pic că este o discrepanță între salarii și între venituri și cheltuielile pe care le au persoanele, mai ales persoanele social vulnerabile.
Și eu cred că odată ce statul decide o reformă de acest gen, trebuie să vină și cu o asistență, cu un suport pentru persoanele care nu o să poată să confrunte cu mărirea aceasta.
Cât ține de pensionari, aceștia, dar și alte categorii sociale beneficiază de scutire doar dacă valoarea locuinței nu depășește 500.000 de lei. În aceste condiții, ei spun că majorările impozitelor le vor lovi buzunarele, deoarece pensiile mici abia ajung pentru facturi și medicamente.
Lovește direct în buzunar. Cu o pensie de 1800 de lei, abia reușești să plătești comunalele – gazul, lumina, apa, canalizarea. Toți banii se duc acolo.
Într-un cuvânt, își bat joc de oamenii de la sate. Pe ei îi doare cel mai tare. Cei de la oraș mai găsesc soluții, ies, cumpără ce le trebuie, dar la sat dacă se strică producția – cum s-a stricat acum poama din cauza ploii – noi rămânem fără nimic. Și nimeni nu se gândește că pensionarii suferă cel mai mult.
Dacă măresc impozitele, atunci trebuie să mărească și salariile, iar cetățeanul de rând nu are nimic din asta. Doar cei de la guvernare vin, promit și nu fac nimic. Au fost patru ani — ce-au făcut? Ne-au băgat în datorii. Trebuie să ne gândim cum să ieșim din situație — asta nu e normal.
Dacă sunteți la guvernare şi vă măriți salariile, aveți grijă și de oameni. Mulți pleacă din țară — și pe bună dreptate: nu sunt condiții. Faceți astfel încât oamenii să nu plece, ba chiar să se întoarcă, să poată investi acasă, nu să le puneți bețe în roate când vin cu bani. Eu nu sunt de acord cu hotărârile lor.
Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2027, taxele vor fi calculate pe baza unor valori noi, care reflectă prețurile reale de pe piață, deoarece, potrivit Agenției de Geodezie, Cartografie și Cadastru, evaluările actuale, realizate în 2005, nu mai corespund realității. Astfel, autoritățile vor introduce un nou sistem de calcul, care ia în considerare zona, tipul și suprafața imobilului.





