„Dacă o majoritate pro-rusă ajunge în Parlament, se vor închide granițele.” — asta ne avertiza în campania electorală liderul PAS, Igor Grosu. Ei bine, iată că, și cu o majoritate pro-europeană, granițele ar putea fi închise. Diferența e doar în explicații: atunci ni se spunea că vina ar fi a Moscovei, acum motivele vin de la Bruxelles. Autoritățile de la Chișinău încearcă să calmeze spiritele și spun că nu e vorba despre o decizie îndreptată împotriva Moldovei, ci despre o măsură generală a Uniunii Europene pentru a-și proteja securitatea internă.
Totuși, pentru cetățeni, mesajul rămâne același: libertatea de a călători, cu care se lăudau guvernanții, nu mai este garantată. Acum, ce urmează — dacă nu cumva vor fi introduse noi controale la frontieră sau chiar restricții pentru anumite categorii de persoane. Iar cei care au crezut că integrarea europeană înseamnă automat mai multă libertate, încep să vadă și cealaltă față a monedei.
Marți, 7 octombrie, Parlamentul European a aprobat o nouă regulă care permite Uniunii Europene să suspende, temporar sau definitiv, regimul fără vize pentru 61 de țări, inclusiv Republica Moldova.
Asta înseamnă că, dacă apar probleme legate de securitate, Comisia Europeană poate decide să reintroducă vizele pentru o anumită perioadă. Decizia va fi urmată de o anchetă oficială și discuții cu statul respectiv. Dacă situația nu se îmbunătățește, restricțiile pot deveni permanente.
Printre motivele pentru care poate fi suspendat regimul fără vize se numără creșterea criminalității în rândul cetățenilor țării vizate. Datele Ministerului de Interne arată că, în Moldova, infracționalitatea a crescut semnificativ: doar anul trecut, grupările criminale organizate au comis aproape 900 de infracțiuni — cu peste 340% mai mult decât în anii anteriori.
Un alt motiv este numărul mare de cereri de azil respinse sau al persoanelor care depășesc termenul legal de ședere în UE.
De asemenea, noul mecanism menționează și alte riscuri: folosirea migranților în scopuri politice, vânzarea cetățeniei prin așa-numitele „pașapoarte de aur”, lipsa de coordonare cu politica de vize a UE, încălcarea drepturilor omului, a Cartei ONU sau a deciziilor instanțelor internaționale.
Chiar dacă moldovenii pot călători fără viză în Uniunea Europeană, această facilitate vine cu anumite condiții. Doar cei care au pașapoarte biometrice pot beneficia de regimul fără vize. Persoanele cu pașapoarte vechi, care nu respectă standardele internaționale, vor avea nevoie în continuare de viză pentru a intra în spațiul Schengen.
Noul regulament european prevede și posibilitatea suspendării regimului fără vize pentru oficialii guvernelor acuzați de încălcări grave ale drepturilor omului sau de alte abateri. Potrivit raportorului Matjaž Nemec, scopul acestui mecanism este de a întări angajamentul Uniunii Europene față de drepturile omului și securitatea internă. Proiectul a fost aprobat cu 518 voturi pentru, 96 împotrivă și 24 de abțineri.
În plus, din 12 octombrie, moldovenii care călătoresc în UE cu pașapoarte biometrice vor fi înregistrați prin Sistemul de Intrare/Ieșire (EES). Acesta presupune scanarea documentelor, colectarea datelor biometrice -fotografie și scanarea amprentelor digitale, și înregistrarea electronică a fiecărei treceri la frontieră. Oficial, măsura este justificată prin combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, însă unii experți consideră că este un pas spre controlul total al circulației cetățenilor.
Am solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova privind noua decizie a Parlamentului European, mai ales în contextul în care partidul de guvernământ PAS afirma anterior că doar o guvernare pro-europeană garantează libera circulație. Până la momentul publicării, instituția nu a oferit un răspuns.
Reamintim că Republica Moldova a obținut regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană în aprilie 2014, pe vremea guvernului condus de Iurie Leancă.