Partidul de guvernare PAS nu ar fi reușit să câștige alegerile printr-o competiție corectă, susține politologul transnistrean și fost deputat Andrei Safonov. Într-un interviu pentru Canal 5, el a afirmat că autoritățile au creat condiții pentru fraude masive în secțiile de votare din Europa de Vest și America de Nord, iar în același timp au limitat participarea alegătorilor anti-PAS. Potrivit lui, accesul la vot al locuitorilor din Transnistria a fost îngreunat, iar în Rusia au fost deschise doar două secții de votare.
Politologul transnistrean Andrei Safonov a declarat că autoritățile de la Chișinău au încercat să împiedice participarea la alegeri a locuitorilor din Transnistria, pentru că aceștia nu ar fi votat pentru PAS. Potrivit lui, 5 din cele 12 secții de votare destinate transnistrenilor au fost mutate din localitățile de la frontieră spre interiorul țării, la Anenii Noi și Chișinău. Înainte de scrutin, 6 din cele 7 poduri peste Nistru au intrat brusc în reparație, iar în ziua votului unele au fost chiar minate. Tot atunci, poliția moldovenească ar fi creat obstacole și nu a permis trecerea liberă pe malul drept.
ANDREI SAFONOV, președintele Asociației Politologilor Independenți din Transnistria
Desigur, acesta este un obstacol creat intenționat în calea exercitării dreptului de vot al cetățenilor, nu se poate spune altfel. Chiar dacă nu ar fi limitat accesul, oricum pentru Transnistria au fost tipărite doar 23,5 mii de buletine de vot. Însă numărul deținătorilor de pașapoarte moldovenești din Transnistria este de peste 200 de mii.
Safonov a subliniat că în aceeași schemă s-a încadra și situația de la Moscova.
ANDREI SAFONOV, președintele Asociației Politologilor Independenți din Transnistria
Acolo au fost și mai puține – doar 10 mii de buletine. Adică, electoratul anti-Sandu a fost exclus, iar, pe de altă parte, se părea că se miza pe fraude masive în Europa de Vest și America de Nord – pe teritoriul Statelor Unite și al Canadei. Cele 10 mii de buletine de vot au reprezentat o nimica toată, iar să voteze au vrut, cu siguranță, câteva zeci de mii de oameni aflați la Moscova. Chiar dacă acolo secțiile de votare ar fi lucrat într-un ritm intens pentru a deservi alegătorii, după epuizarea celor 10 mii de buletine, acestea nu au mai fost completate.
Partidul pro-prezidențial PAS, aflat la guvernare în Moldova, nu ar fi putut câștiga alegerile parlamentare într-o competiție corectă, a afirmat politologul transnistrean Andrei Safonov. El a spus că au fost create obstacole artificiale pentru votul transnistrenilor și al diasporei moldovenești din Rusia, iar chiar în ziua scrutinului președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recean i-au speriat din nou pe alegători cu așa-numita amenințare rusească.
ANDREI SAFONOV, președintele Asociației Politologilor Independenți din Transnistria
Ei bine, asta e, de fapt, o psihopatie – nu e clar dacă de natură medicală sau politică. Din păcate, acest lucru reflectă nivelul actualei puteri din Moldova, trebuie să recunoaștem. Dar cred că asemenea ieșiri grosolane nu vor influența starea de spirit a alegătorilor. Vor fi falsificări? Da, e posibil. Nici fraudele masive nu pot fi excluse. Aceste mesaje false despre minări, din arsenalul anului trecut, demonstrează nivelul intelectual scăzut atât al organizatorilor, cât și al executanților unor astfel de provocări.
Astfel de acțiuni ale autorităților – intimidarea alegătorilor chiar în ziua scrutinului și declarațiile oficialilor despre posibila anulare a rezultatelor – au lucrat împotriva guvernării, consideră președintele Asociației Politologilor Independenți din Transnistria.





