Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a comentat reținerea în România a fostului director adjunct al SIS, Alexandru Bălan. El a precizat că dosarul se află în gestiunea autorităților române, iar Serviciul de Informații și Securitate cooperează activ cu partenerii internaționali implicați în anchetă. Totodată, el a declarat că trădarea Patriei trebuie pedepsită.
Ce legătură are dosarul investigat în România cu Republica Moldova și „care patrie” ar fi trădat Balan, Vodă nu a precizat. Totodată, Vodă a subliniat că, în această etapă, nu pot fi oferite mai multe detalii.
Ulterior, presa a anunțat că fostul director-adjunct al SIS, Alexandru Balan, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Totodată, întrebat despre angajatul Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova, declarat persoană non grata de autoritățile de la Chișinău, Vodă, a precizat că dosarul este examinat de instituțiile competente. Potrivit lui, în cazul în care vor exista informații suplimentare, acestea vor fi făcute publice.
Totuși, până în momentul redactării acestei știri, autoritățile nu au oferit detalii oficiale despre motivul expulzării diplomatului – nu este clar ce acțiuni ar fi întreprins împotriva Republicii Moldova și dacă acestea ar putea constitui o trădare a intereselor statului.
DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului
Din partea Guvernului Republicii Moldova, mesajul este clar și tranșant. Orice act de trădare de patrie și transmiterea de secrete este un fapt care necesită să aibă calificarea juridică corespunzătoare.
Nu pot să vorbesc în numele altor instituții care urmează să investigeze detaliile acestui caz, care cu siguranță o vor face, dar vreau să punctez că vom continua eforturile de identificare a unor astfel de persoane care sabotează și lucrează în interesul altor state și nu cel al Republicii Moldova.
Este evident că acest caz de rezonanță nu doar pentru Republica Moldova sau România, dar în plan regional este în atenție a conducerii Republicii Moldova, inclusiv a domnului prim- ministru și toate acțiunile care necesită a fi întreprinse vor fi desfășurate și pe partea de investigare în Republica Moldova.1