Avocatul și expertul în justiție de la Asociația Promo-LEX, Vadim Vieru, a declarat la Radio Moldova că procurorii care se ocupă de dosarul lui Vlad Plahotniuc trebuie să prezinte probe clare. El a subliniat că acest caz nu trebuie să fie „un exercițiu sub presiune publică sau influențat de dorințele unui politician sau ale societății”.
Potrivit lui, deciziile privind măsurile preventive trebuie luate responsabil și obiectiv, pentru a asigura un proces corect și respectarea drepturilor tuturor părților implicate.
Vieru a avertizat că nerespectarea legii în acest caz ar putea duce la noi condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv pentru încălcarea libertății și siguranței persoanei. El a explicat că, dacă procurorii demonstrează existența unei bănuieli rezonabile și a riscurilor, se poate aplica o măsură preventivă, cum ar fi arestul sau arestul la domiciliu.
Totuși, conform deciziei Curții Constituționale a Moldovei, arestul la domiciliu nu poate depăși un an pentru o cauză penală. Decizia finală va depinde de probe, de calitatea urmăririi penale și de alți factori, a mai adăugat juristul. Adevărul este că aproape toate aceste norme au fost încălcate în cazul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul.
VADIM VIERU, avocat și expert în justiție la Asociația Promo-LEX
În dependență de situație, procurorul decide dacă depune un demers de aplicare, fie de prelungire a măsurii preventive pe anumite cauze penale și judecătorul de instrucție examinează acest demers.
Judecătorul având în vedere acest demers, poziția apărării, decide dacă este rezonabil să fie plasat domnul Plahotniuc în arest sau nu. Nu este un exercițiu care se face sub presiune publică și nu este un exercițiu care este făcut aleatoriu, pentru că așa vrea un politician sau așa vrea societatea. Este cu părere de bine un exercițiu care ar trebui să fie realizat în baza legii și în baza convenției.