După ce Uniunea Europeană a cerut României să reducă cheltuielile statului, consecințele se simt de-acum în Justiție. Toți judecătorii și procurorii au intrat în grevă generală, așa că instanțele nu mai lucrează, decât în cazuri foarte urgente.
Magistrații protestează împotriva unei legi care schimbă pensiile lor: vârsta de pensionare va fi mai mare, sumele primite la pensie mai mici, iar regulile mai dure. Ei spun că aceste schimbări le afectează independența și pun în pericol statul de drept.
Magistrații din toată România au decis ca, de miercuri, să nu mai judece dosarele obișnuite, ci doar cazurile foarte urgente. Și procurorii s-au alăturat protestului, continuând să lucreze doar la dosarele ce țin de arestări sau ordine de protecție.
Ei sunt nemulțumiți de o nouă lege privind pensiile lor. Reforma prevede ca magistrații să se poată pensiona doar după 35 de ani de muncă, la aceeași vârstă ca restul angajaților. Pensia ar fi mai mică,
calculată la 55% din salariul brut mediu din ultimii 5 ani, dar nu ar putea depăși 70% din ultimul salariu net. În plus, vârsta de pensionare ar crește treptat până în 2036, iar ieșirea mai devreme la pensie ar fi penalizată.
Judecătorii și procurorii spun că aceste schimbări pun presiune pe sistemul de justiție și nu rezolvă adevăratele probleme financiare ale țării.
Totodată, aceștia atrag atenția că în România există peste 215.000 de pensii speciale, dar doar 5.000 sunt ale judecătorilor și procurorilor. Ei cer Consiliului Superior al Magistraturii să respingă proiectul de lege pe care îl consideră nedrept și anunță că vor continua greva până când Guvernul îl va retrage.
Toate cele 16 Curți de Apel din țară au cerut, în unanimitate, oprirea proiectului și încetarea campaniei împotriva sistemului judiciar.
Consiliul Superior al Magistraturii avertizează că schimbările propuse pot destabiliza justiția și pot afecta drepturile cetățenilor.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, spune că nu a primit încă o notificare oficială despre proteste și reamintește că acestea trebuie să respecte legea și să nu blocheze accesul oamenilor la justiție.
Guvernul urmează să își asume proiectul săptămâna viitoare.
Amintim că liderii marilor sindicate din România au anunțat proteste săptămânale în fața prefecturilor, începând cu 20 august, și o campanie de strângere de semnături pentru o posibilă grevă generală. Ei cer schimbarea politicilor sociale și economice ale Guvernului și pregătesc un set comun de revendicări pentru parlamentari.
Nemulțumirile au crescut după protestele sectoriale din iulie și după ce Guvernul a decis tăieri bugetare: reducerea numărului de categorii de burse pentru studenți, plafonarea cheltuielilor publice, tăierea numărului de paturi din spitale, dar și eliminarea plafoanelor pe piața energiei electrice, ceea ce va duce la scumpiri în lanț.
În plus, în condițiile expirării măsurii de plafonare a adaosului comercial la mai multe produse alimentare de bază, românii vor fi nevoiți să achite mai mult pentru pâine, ouă, carne, fructe și legume și altele. Deciziile dragonice luate de conducerea de la Busurești vin sub presiunea Comisiei Europenecare a cerur României să reducă deficitul bugetar.