Și sărbătoarea Zilei Independenței a fost transformată de Maia Sandu într-o oportunitate de PR politic. La Chișinău, au sosit trei demnitari europeni de rang înalt – președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk – care au participat la conferințe și ceremonii oficiale dedicate acestei zile.
În debutul vizitei, liderii europeni au susținut o conferință de presă alături de președinta Maia Sandu, care nu a ezitat să se laude cu așa-zise realizările ultimilor patru ani.
Oficialii europeni au făcut noi declarații de sprijin pentru Republica Moldova și și-au exprimat deschis susținerea pentru Maia Sandu în alegerile din toamnă.
Prima care a luat cuvântul a fost președinta Maia Sandu, care nu a ratat ocazia să-și prezinte așa-zisele realizări în fața liderilor europeni, într-un discurs cu accente evidente de autopromovare. În loc să fie despre Ziua Independenței și despre cetățeni, momentul s-a asemănat mai degrabă cu o pledoarie pentru imaginea sa politică.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova
În ultimii patru ani am reușit multe lucruri importante. Am întărit instituțiile statului, am consolidat securitatea energetică pentru ca nimeni să nu ne mai poată șantaja. Ajutorul european care ajunge în Moldova se investește în localități și progresele în dezvoltare se simt tot mai mult.
Maia Sandu a vorbit din nou despre ajutorul european, prezentându-l ca un mare succes, deși expertul economic Veaceslav Ioniță a explicat anterior că cele 1,9 miliarde de euro anunțate nu sunt bani „gratuiți”. Potrivit lui, aceste fonduri sunt folosite în mare parte pentru achitarea datoriilor vechi și a dobânzilor, nu pentru proiecte investiționale concrete – cum ar fi reparația drumurilor, școlilor sau spitalelor – cum se întâmpla în trecut.
Așa cum a devenit deja o obișnuință, discursul Maiei Sandu nu a omis referirile la Moscova. Șefa statului a pus din nou toate problemele țării pe seama Rusiei și a transmis un mesaj alarmist, sugerând că, fără aderarea la Uniunea Europeană, viitorul Moldovei este sumbru. Practic, cetățenilor li s-a transmis ideea că, fără UE, nu există alternativă, iar viața „se termină aici”.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova
Alternativa la Europa nu există, iar fără Uniunea Europeană, Moldova rămâne blocată în trecut. Simțim asta la fiecare bombă aruncată peste țara vecină. Războiul nemilos purtat de Rusia împotriva Ucrainei arată zilnic. Europa înseamnă libertate și pace. Rusia lui Putin înseamnă război și moarte.
Oficialii europeni, la rândul lor, au venit cu noi declarații de încurajate pentru Moldova, declarând că vor sprijini parcursul european al țării „cu toată puterea”.
EMMANUEL MACRON , președitele Franței
Este esențial să reamintim că integrarea europeană este pentru Moldova o alegere clară în favoarea păcii și a dreptului. Propaganda Kremlinului ne explică că europenei doresc să continui războiul și că UE oprimă popoarele. Acestea sunt minciuni. Spre deosebire de Rusia, Uniunea Europeană nu amenință pe nimeni.
Asta deși UE propune un plan de înarmare de 800 de miliarde de euro. Cu toate acestea, și prim-ministrul Poloniei a vorbit doar de pace și bunăstare în cadrul uniunii.
DONALD TUSK, prim-ministrul Poloniei
O Republica Moldova sigură și prosperă ca parte a Uniunii Europene este în interesul vital al Uniunii Europene, întregul său. Pacea, bunăstarea și siguranța Uniunii Europene și a statelor ei membre sunt legate de liniștea, pacea și prosperitatea Republicii Moldova.
Europa va fi mai puternică cu Moldova. Rezistența dumneavoastră, fidelitatea dumneavoastră față de valori și vocea dumneavoastră vor îmbogăți întreaga Uniune Europeană.
Iar cancelarul Germaniei a spus deschis că o va susține pe Maia Sandu la alegerile din toamnă.
FRIEDRICH MERZ, cancelarul Germaniei
Vrem să vă susținem și în continuare din toată puterea. În toamnă vom face tot ce este posibil pentru a deschide primele capitole de negociere. Germania și mai departe va trimite experți în Republica Moldova pentru a o susține în reformele sale. Vom ajuta atât cu mijloace europene cât și cu mijloace germane la asigurarea energetică, cât și la promovarea proiectelor mai mici, întreprinderilor mici și mijlocei.
Astfel, între promisiuni, discursuri elogioase și atacuri la adresa Moscovei, o zi importantă pentru statalitatea Moldovei s-a transformat într-o platformă de PR electoral pentru actuala guvernare.