”Plahotniuc cere oficial extrădarea în Republica Moldova. Avocații contrazic Procuratura Generală. Potrivit acestora, fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a depus oficial o cerere prin care acceptă necondiționat să fie extrădat în țară.
Anunțul a fost făcut de avocatul său, Lucian Rogac, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. „În lumina ultimelor evenimente și declarații apărute și vehiculate în spațiul public în legătură cu clientul nostru, suntem nevoiți să facem câteva precizări principiale: Vladimir Plahotniuc a depus oficial o cerere prin care acceptă necondiționat să fie extrădat în Republica Moldova”, a declarat apărătorul.
Potrivit acestuia, cererea a fost adresată autorităților judiciare din Grecia și demonstrează „voința expresă” a lui Plahotniuc de a coopera cu procesul judiciar internațional. Scopul – „soluționarea rapidă și neîntârziată a procedurilor legale”. ”Clientul nostru este gata să fie extrădat și este pregătit să facă uz de toate posibilitățile legale pe care le are la îndemână pentru a reveni în Republica Moldova”, mai spune apărătorul.
Acesta a subliniat că procedurile se vor derula în conformitate cu normele internaționale, iar decizia finală aparține autorităților grecești. Totodată, avocatul a dat asigurări că toate etapele vor fi comunicate public, însoțite de documente confirmative.
Lucian Rogac a mai anunțat că, începând de acum, toate informațiile oficiale despre Vladimir Plahotniuc, vizat în mai multe dosare penale, vor fi publicate exclusiv pe paginile de socializare asociate numelui său: Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Telegram și LinkedIn. Declarația despre extrădare contrazice poziția Procuraturii Generale, care anterior a susținut că Plahotniuc nu ar fi consimțit să fie transferat în Moldova.