Judecătorii, sub control strict. Inspecția Judiciară a CSM a trimis solicitări către toate instanțele din țară, cerând date privind dosarele de corupție electorală. Informația a apărut în spațiul public prin intermediul unor canale de Telegram.
În sistemul judecătoresc se vorbește deja despre presiuni, iar unii juriști consideră că este vorba despre noi tentative de intimidare și de determinare a judecătorilor incomozi să părăsească sistemul. Până în acest moment, nu există explicații oficiale din partea autorităților și nici o reacție la aceste acuzații.
Redacția canalului de Telegram Patriot a anunțat că în poșta instituției a parvenit un document, semnat de proaspătul judecător-inspector Ludmila Cenuș, prin care Inspecția judiciară a CSM solicită, de la toate instanțele din țară, datele despre dosarele pe corupție electorală examinate, numele judecătorilor, numerele de înregistrare pentru anul 2023.
Redacția menționează că a contactat-o telefonic pe Liudmila Cenuș pentru a afla dacă acest demers este autentic și care este scopul său, însă judecătoarea-inspector a refuzat să ofere detalii, declarând că nu intenționează să discute despre acest subiect la telefon.
Surse CANAL 5 din sistemul judiciar, sub protecția anonimatului, au confirmat că un astfel de demers a fost, într- adevăr, transmis instanțelor. Potrivit acestora, solicitarea reprezintă o formă de presiune asupra judecătorilor care au achitat persoane acuzate de corupție electorală. Sursele noastre consideră că este vorba despre o tentativă de intimidare, la indicația autorităților, menită să determine retragerea acestor magistrați din sistemul judiciar.
CANAL 5 a contactat Serviciul de presă al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a obține un comentariu referitor la aceste informații și acuzații. Până la difuzarea materialului, nu am primit răspuns nici la apelurile telefonice, nici la solicitarea transmisă în scris.
De asemenea, am trimis o solicitare către Serviciul de presă al Ministerului Justiției, însă nici de acolo nu am primit, deocamdată, vreun răspuns.
Postul nostru a încercat să ia legătura și cu Asociația Judecătorilor din Moldova, însă la numărul de telefon indicat pe site nu a răspuns nimeni, iar solicitarea noastră a rămas fără răspuns.
Între timp, fosta judecătoare Victoria Sanduța, cunoscută pentru criticile aduse sistemului judiciar, atrage atenția asupra lipsei de transparență din partea autorităților, inclusiv în acest caz. Ea spune că această opacitate ridică întrebări legitime atât în rândul judecătorilor, cât și în societate. Totodată, Sanduța subliniază că, fără un răspuns oficial din partea autorităților, este prea devreme să se tragă concluzii.
VICTORIA SANDUȚA, fost judecător
Dacă noi presupunem automat că anume această categorie de dosari poate să constituie o intimidare a judecătorilor, atunci presupunem că CSM-ul lucrează la o mână cu partidul sau cu guvernarea? adică asta este încălcarea principiului separării puterilor în stat. Deja în lanț se încalcă mai multe prevederi legale și atunci este destul de gravă acuzația asta.
De ce CSM-eul ar face presiune pe judecători care examinează corupție electorală? Pentru ca să ce? Adică care este rezumțea sau prespunerea, bănuială că trebuie să le admită sau că trebuie să le răspingă? Deci e prea vag ca să presupunem că se face asta cu scopul intimidării. Este nevoie de un răspuns oficial ca să putem analiza mai departe situația.
Comentând pentru CANAL 5, avocata Alina Palii a subliniat că majoritatea proceselor legate de corupția electorală sunt încă în derulare, deoarece nu toate instanțele s-au pronunțat definitiv. În acest context, ea consideră că solicitarea transmisă de Inspecția Judiciară poate fi văzută ca o formă directă de presiune asupra judecătorilor. Avocata a precizat că Inspecția Judiciară are competența de a analiza plângeri concrete depuse de participanții la procese, însă, în acest caz, a fost emisă o solicitare generală care vizează toate dosarele de acest tip.
ALINA PALII, avocat
Se exercită o formă de presiune asupra judecătorilor, iar reacția acestora ar trebui să fie una comună – poate chiar un protest similar cu cel exprimat de Uniunea Avocaților, care ar putea ajunge inclusiv la o grevă. Sistemul judecătoresc este independent, nimeni nu are dreptul să intervină sau să exercite influență.
Activitatea și deciziile judecătorilor nu pot fi analizate unilateral, în lipsa unei plângeri din partea părților implicate în proces. În acest moment, are loc pur și simplu un control abuziv și o tentativă de intimidare a judecătorilor.
Menționăm că, săptămâna trecută, Blocul „Victorie” a anunțat că, în mai multe raioane ale țării, judecătorii au anulat peste 300 de procese-verbale întocmite de poliție pentru presupuse fapte de corupție electorală, în urma alegerilor de anul trecut. Potrivit formațiunii, aceste procese-verbale au fost declarate nule datorită sprijinului juridic oferit de Blocul „Victorie”, care a ajutat cetățenii să își apere drepturile și să obțină justiție.
Judecătorii au constatat că sancțiunile au fost aplicate fără o bază legală clară. Formațiunea afirmă că oamenii au fost intimidați și obligați să recunoască drept „mită electorală” transferurile de bani din Federația Rusă, cumpărăturile în magazinele sociale sau ajutoarele pentru plata facturilor la încălzire oferite de Ilan Șor și Blocul „Victorie”.