Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat redeschiderea circulației rutiere pe podul de pe strada Mihai Viteazul, unul dintre cele mai mari din țară, cu 6 benzi și 2 trotuare pietonale. Deși partea carosabilă este finalizată, lucrările continuă la zona pietonală, care a fost extinsă.
„Ne-am asumat toate criticile, deoarece securitatea este mai presus”, a declarat Ceban, menționând că proiectul a fost extrem de necesar și a suferit întârzieri din cauza mai multor licitații eșuate.
Valoarea lucrărilor se ridică la 128 milioane lei, iar reparația a început oficial în aprilie 2023. În ciuda solicitării antreprenorului de a închide complet podul, Calea Ferată din Moldova a refuzat deschiderea unei rute alternative, ceea ce a dus la menținerea circulației parțiale.
Ceban a criticat în mod ironic insistențele unei jurnaliste care întreba constant despre stadiul lucrărilor: „Când se va întâmpla, despre ce o să mai întrebați?!”






