Directorul Asociației Promo-LEX, Nicolae Panfil, evită să spună clar dacă implicarea președintei Maia Sandu în formarea listelor electorale ale PAS reprezintă o încălcare a Constituției, având în vedere că ea deține o funcție apolitică.
Într-un interviu pentru CANAL 5, Panfil a amânat orice poziție oficială, invocând faptul că asociația se va pronunța abia după publicarea primului raport al misiunii de observare, pe 22 iulie.
Totuși, el a admis că exponenți ai guvernării fac abuz de folosirea resurselor administrative, dar a adăugat imediat că acest lucru îl fac și reprezentanți ai puterilor locale.
Potrivit directorului Promo-LEX, Nicolae Panfil, unele formațiuni, inclusiv PAS, s-au activizat considerabil înainte de campanie printr-o vizibilitate sporită în spațiul public, însă astfel de acțiuni nu contravin legii, susține el, și trebuie doar să fie reflectate corect în rapoartele financiare.
NICOLAE PANFIL, directorul Asociației Promo – LEX
Observăm cum unele partide încearcă să fure startul, prezentându- se mai activ în spațiul public prin diferite mijloace și aici vorbim din cele observate de noi nu doar de PAS, dar și de alte partide, inclusiv doamna fost bașcan cu ”Inima Moldovei”, am văzut, inclusiv am văzut multe alte partide. Cunoaștem că Partidul Nostru are banere prin țară.
Nu este o activitate ilegală, este o activitate prevăzută de legea partidelor politice, o activitate politică normal, este important că pentru aceste activități să existe și cheltuieli raportate corespunzător în rapoartele financiare care sunt depuse la CEC, deja când o să intrăm în perioada electorală, de acolo se aplică alte reguli.
Directorul Promo-LEX, Nicolae Panfil, a evitat să spună clar și dacă ajutorul de 1000 de lei oferit elevilor de actuala guvernare, în plină campanie pentru parlamentare, reprezintă pomană electorală sau corupere a alegătorilor. El a precizat că aceste cazuri vor fi analizate și prezentate în primul raport al perioadei preelectorale.
NICOLAE PANFIL, directorul Asociației Promo – LEX
Acum nu aș vrea să expun o opinie care nu este conținută și oficial într-un raport asumat integral de către Asociație. Vom veni cu acest raport pe 22 iulie, atunci când vom lansa misiunea de observare.
La întrebarea dacă președinta ar încălca Constituția implicându-se în campania PAS, Panfil a făcut un exercițiu de echilibristică retorică demn de gimnastica moldovenească: „Să nu vorbim doar despre PAS… și alte partide fac activitate politică.”
NICOLAE PANFIL, directorul Asociației Promo – LEX
Nu știu de ce trebuie să discutăm doar despre PAS, despre un anumit partid și așa mai departe. – Este totuși partidul de la guvernare și…
– Da, sigur că da, dar am în vedere faptul că există, cum vă spuneam mai multe activități politice în spațiul public realizate de diferite partide politice, care se pregătesc de alegeri, este o activitatea normală de pregătire de alegeri a unor partide politice, pe care nu aș vrea acum să le spun că sunt ok sau nu sunt ok.
– Dar noi vedem că pregătirea asta de alegeri este cumva făcută public și sunt îndemnuri de la actori care sunt membri pe acele liste a PAS, nu este cumva o agitație electorală, pregătirea electoratului?
În momentul în care vom vedea îndemnuri de a vota, foarte concrete, atunci vom putea să spunem că este și o agitație electorală, până la momentul de față putem să vorbim de activități de promovare politică, pe care le realizează anumite partide.
Am vrut să aflăm opinia lui Panfil și despre plimbările oficialilor cu mașini de serviciu prin localități, unde le spun oamenilor că, fără PAS, vin rușii și adio UE. Acesta ne-a spus că Promo-LEX recunoaște că se abuzează de resurse administrative, dar promite să analizeze situația… în raportul de mai târziu. Totuși, din ce spune Panfil, reiese că, încălcarea pentru a nu fi încălcare trebuie legiferată.
NICOLAE PANFIL, directorul Asociației Promo – LEX
Considerăm că această noțiune prevăzută de cadrul legal trebuie să fie extinsă și pentru perioada din afara alegerilor sau să fie cel puțin extinsă mai îndelungat, pentru că am observat că într-adevăr se abuzează de resurse administrative în diferite forme și la nivel local și la nivel central cu mult înainte de alegeri, în afara perioadei electorale, dar pe cazurile concrete despre care vorbiți dvs, vom analiza și vom examina și vom da aprecierea în raportul nr.1 de lansare a misiunii.
Considerăm că resursele administrative nu trebuie să fie un factor care determină alegătorii să voteze într-un fel sau altul, pentru că resursele administrative sunt acele resurse care de fapt aparțin tututor cetățenilor, iar cei aflați la guvernare trebuie să țină cont de acest lucru.)=
=Mulți experți, formatori de opinie și concurenți electorali ai PAS califică multe dintre măsurile PAS, întreprinse zilele acestea, ca fiind electorale, acuzații respinse de exponenții puterii. Printre aceste măsuri se numără programul „Moldova poate”, promovat atât de Guvern, cât și de partidul PAS, întâlnirile cu alegătorii din țară și din diaspora în cadrul deplasărilor oficialilor efectuate pe bani publici, precum și numeroase plăți și indemnizații stabilite în preajma alegerilor, care vor fi acordate tot din bugetul de stat.