Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, lansează cele mai dure acuzații de până acum la adresa guvernării PAS și a președintei Maia Sandu. Într-un interviu public, Dragalin susține că actuala putere ar fi sabotat activ lupta împotriva corupției la nivel înalt și ar fi intervenit politic în justiție pentru a-i forța plecarea.
Procurorii anticorupție ar fi fost lăsați fără resurse, iar dosarele care vizau ministere, agenții și chiar Parlamentul ar fi fost împiedicate să avanseze. Mai mult, ea o acuză pe Maia Sandu că i- ar fi cerut personal să demisioneze, iar proiectul de lege PACCO ar fi fost, de fapt, un instrument legislativ creat special pentru a-i forța retragerea.
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, confirmă că în Moldova există corupție la nivel înalt — în ministere, Guvern și Parlament. Procurorii au identificat indicii și au pornit dosare, dar anchetele au fost blocate din cauza lipsei resurselor, refuzându-li-se tehnică, oameni în plus și sprijin logistic, dar și un nou sediu, depsre care însăși președintele Parlamentului Igor Grosu spunea că nu este necesar.
VERONICA DRAGALIN, fostă șefă Anticorupție
Faptul că exista suspiciuni că sunt scheme de corupție în ministere, instituții publice, inclusiv la nivel înalt – da, așa ceva exista. Procuratura Anticorupție a pornit dosare, dar nu am putut ajunge departe, pentru că procurorii care erau lăsați cu hârtie și pix n-o să poată da rezultate.
Și atâta timp cât această guvernare are grijă să nu fie asigurată tehnica specială, clădirea pentru suficiente persoane, să fie angajate toate persoanele care trebuie asta practic înseamnă că actuale scheme de corupție la nivel înalt care au loc în ziua de azi nu sunt documentate și nu sunt oprite.
În plus, Dragalin acuză implicarea directă a Maiei Sandu în justiție, încălcând separația puterilor în stat. Ea afirmă că ar fi fost șantajată să demisioneze din funcția de procuror-șef anticorupție, iar proiectul PACCO a fost folosit de Președinție ca un mijloc pentru a-i impune această cerere.
VERONICA DRAGALIN, fostă șefă Anticorupție
Dumneaei, foarte direct mi-a dat de înțeles că nu crede că eu sunt persoana potrivită pentru a conduce procuratorul anticorupției, deci ea direct mi-a spus acest lucru, nu altcineva și când am spus că nu am de gând să-mi dau demisia sau să-mi asum eșecuri care nu sunt ale mele personale ea mi-a spus că ei au instrumente care să schimbe situația și mai târziu am văzut acel instrument în proiectul PACO
Dragalin a adăugat că și cei care vor să lupte sincer împotriva corupției pot fi eliminați din sistem, dacă ajung să deranjeze cercuri influente. Iar felul în care a fost ea demisă, prin inventarea unei legi peste noapte, vorbește cum nu se mai poate de bine despre asta.
VERONICA DRAGALIN, fostă șefă Anticorupție
Semnalul care se trimite în societate prin așa mișcare că, uitați-vă, Parlamentul poate scoate procurorul șef anticorupție din funcție prin o lege care se ridică mâna în sus asta demonstrează că nimeni nu are o garanție.
Fostul procuror mai semnalează lipsa de transparență în procesul de evaluare a activității sale, după ce doi membri ai comisiei Vetting au declarat conflict de interese, iar unul a fost înlocuit. ”Nu am primit explicații, dar presupun că nu erau de acord să semneze un raport care arată cum arată el acum”, a spus Dragalin. În plus, ea a declarat că va contesta în instanță prevederile legii care spun că, în cazul demisiei, care are loc în timpul procedurii de vetting, nu poate exercita o funcție de demnitate publică între 5 și 7 ani.
Anterior, Dragalin a declarat că ar fi fost „abordată” de președinta Sandu și de premierul Recean, care i-ar fi solicitat o listă de procurori ce ar trebui, în opinia ei, să promoveze vettingul.
Acuzațiile au fost respinse atât de comunicatorullui Recean, cât și de Sandu. Aceasta, din urmă a învinuit-o la rândul ei pe Dragalin și instituția pe care o conducea că nu au oprit corupția electorală la alegerile prezidențiale din 2024 și nu au contracarat influența Rusiei în treburile interne ale R. Moldova.