Dacă acum o lună comisarul european Marta Kos a vizitat satul Negureni din raionul Telenești, unde i s-a prezentat o comunitate bine întreținută și funcțională, la doar câțiva kilometri distanță, în satul vecin Dobrușa, realitatea este cu totul alta: un peisaj de abandon total – case prăbușite, drumuri care nu pot fi parcurse nici cu tractorul și o comunitate care, de fapt, nu mai există.
Dar autoritățile nu și-au bătut capul să o ducă pe comisar acolo. De ce ar face-o? Dobrușa nu este bună de pozat. Nu are flori în fața primăriei, nici bănci vopsite în albastru european. E doar un simbol al promisiunilor uitate.
MARIA STOIAN, reporter Canal 5
– Drumul spre satul Dobrușa este aproape impracticabil. Gropile sunt mai dese decât semnalul la telefon. Odată ajuns, găsești case goale, nu există niciun locuitor, este multă liniște, iar satul este părăsit. Internet nu e, semnal nu e, pare că nici timpul nu mai trece aici.
Pe domnul Anatolie l-am întâlnit pe un deal în apropiere de satul Dobrușa. Cândva a locuit și el acolo, însă în 1980 s-a mutat în satul vecin, Negureni. Își amintește cu durere cum arăta odinioară Dobrușa – un sat viu, cu oameni și gospodării. Astăzi, nu a mai rămas aproape nimic: doar case părăsite și terenuri lăsate în pârloagă. L-am invitat să ne însoțească într-o scurtă excursie prin sat, unde cândva trăiau vecinii lui. Mulți dintre aceștia fie au decedat, fie s-au mutat în alte localități.
ANATOLIE, fost locuitor al satului Dobrușa, r. Telenești
– Cineva a intrat aici și a distrus totul?
– Dacă nu este nimeni – distrug. Eu tot am avut casă în partea cealaltă de râpă și au distrus-o.
– Nu a mai rămas nimic aici? – Nimic, nu știu cum de au rămas ușile.
Aici a locuit Artin Valea, dar ei s-au mutat de nevoie în Vadul-Leca cu traiul.
Unii dintre ultimii locuitori ai satului și-au găsit sfârșitul tragic chiar în propria casă. Astăzi, locul în care au trăit a devenit o ruină – au mai rămas doar câteva fotografii și resturi împrăștiate.
ANATOLIE, fost locuitor al satului Dobrușa, r. Telenești
– Ați rămas șocat când ați auzit?
– Desigur, a fost poliția.
– Dar cine a identificat că au fost omorâți.
– Un bărbat din Verejeni.
– Cunoașteți cine este în poză?
– Este Ghena Lozinski.
– Care a trăit aici?
– Da, a trăit aici.
– Acolo a fost pat, dar acum nici pat nu este. S-a furat totul?
-Da, tot.
– Acolo țineau găini, aici beci este, dacă nu ar fi stricat.
– Aici țineau animalele.
– Aveau vacă?
Aveau și vacă, și buhai.
Domnul Anatolie spune că satul, care odinioară avea magazine, oameni și copii, a rămas acum doar cu numele.
ANATOLIE, fost locuitor al satului Dobrușa, r. Telenești
– Nu, nu o să învie satul înapoi.
– Credeți că gata?
– S-a pierdut de tot.
– Dobrușa nu mai este și nici nu o să mai fie. A rămas doar numele.
Și locuitorii din satele vecine ne-au povestit că Dobrușa era odată un sat plin de viață, însă acum nu mai este nimic în urma lui.
– Era un sat viu, oamenii creșteau animale și păsări, ca la țară, totul era plin de viață. Dar, din păcate, au trecut 20-25 de ani și, după cum vedeți, satele au fost părăsite, uitate de lume, nimeni nu mai are grijă de ele.
– Cum era înainte satul?
– Normal era și acolo și aici, dar acum este greu.
– În Dobrușa erau vreo 12 persoane, aici erau un pic mai mulți. Dar s-au dus, au murit.
La destrămarea Uniunii Sovietice, satul Dobrușa număra 200 de oameni, după care numărul lor a scăzut treptat. La recensământul din 2004 mai erau 29, iar acum – niciunul.
În Republica Moldova, tot mai multe sate se confruntă cu un fenomen îngrijorător: depopularea și abandonul. Migrația masivă spre orașe și străinătate, combinată cu scăderea natalității, a făcut ca numeroase comunități rurale să se diminueze drastic. Statisticile arată că peste 30% dintre localitățile rurale au mai puțin de 100 de locuitori, iar unele chiar sub 10 persoane.
