Comisia Electorală Centrală a decis renumărarea voturilor din satul Boldurești, după ce candidatul independent Sergiu Bulicanu a contestat victoria strânsă a primarului Nicanor Ciochină, acuzat de omorul unui copil și de fugă de la locul accidentului.
Procesul de renumărare va avea loc sâmbătă. Dosarul penal împotriva lui Ciochină este marcat însă de amânări și tensiuni.
Comisia Electorală Centrală a stabilit ca sâmbătă, la Casa de Cultură din Boldurești, să aibă loc renumărarea voturilor, care vor fi atent verificate pentru corectitudine. Contestația a fost depusă de Sergiu Bulicanu, care contestă victoria la limită a primarului Nicanor Ciochină, acuzat de uciderea unui copil și părăsirea locului accidentului. Bulicanu invocă nereguli grave, precum discrepanțe între buletinele de vot și listele electorale, 24 de voturi anulate fără verificare și buletine fără ștampila „Votat”. Rezultatul final va fi anunțat până pe 8 iunie.
Între timp, dosarul penal al lui Ciochină, trimis în judecată încă din mai 2024, este marcat de numeroase amânări la solicitarea apărării, unele chiar înaintea audierii martorilor-cheie.
Potrivit PCCOCS, din cele 37 de ședințe de judecată programate după trimiterea dosarului în instanță, pe 29 mai 2024, 16 au fost amânate la solicitarea inculpaților sau a avocaților acestora. Instanța a aplicat amenzi și a cerut desemnarea avocaților din oficiu, dispunând și aducerea forțată a inculpatului la următoarea ședință, programată pe 10 iunie 2025 la Judecătoria Buiucani.
Nicanor Ciochină este acuzat că, în februarie 2024, a accidentat mortal un minor și a fugit de la locul faptei, încercând ulterior să-și șteargă urmele. Deși a fost arestat și apoi eliberat sub control judiciar, și-a reluat activitatea la primărie. El pledează nevinovat. De altfel, și mama copilului care ar fi fost accidentat mortal de Ciochină a acuzat că acesta și-a cumpărat voturile.