Printre victimele incendiului devastator de la Durlești se numără și familia Popov care pe lângă durerea trăită a mai rămas să achite și creditul ipotecar pentru locuința arsă. Pe Dumitrița împreună copilul ei de doi ani, pompierii i-ai salvat în ultima clipă, însă familia a pierdut tot ce a agonisit.
Deocamdată, autoritățile au promis ajutoare, însă fără a da termeni și mai multe detalii. De asemenea, nu se cunoaște dacă acoperijul mansardei, care dealtfel, a fost construită ilegal, va fi acum restaurată sau nu. Povestea unei familii rămase fără acoperiș deasupra capului, însă cu rate la bancă, aflați din reportajul următor.
PARASCOVIA BLANARI, jurnalist
Ne aflăm în apartamentele de la mansarda blocului de locuit și vedem că tot ce a mai rămas în urma incendiului este scrum, mobilă, tehnică arsă și un acoperiș distrus. Tot ce au agonisit de ani de zile, proprietarii acestor apartamente spun cu lacrimi în ochi că, a fost spulberat în flăcări în doar câteva ore.)
Dumitrița Popov împreună cu soțul ei și băiețelul de doar doi anișori au locuit în apartamentul care a avut de suferit în urma incendiului din anul 2021. A fost procurat tot atunci cu trei odăi și camera de zi prin programul guvernamental ”Prima Casă”, iar pentru asta au luat un împrumut de 800 de mii de lei. Lunar sunt nevoiți să achite câte 5.100 lei pentru a întoarce creditul. Au rămas acum cu o datorie de aproximativ 700 de mii de lei și întregul apartament distrus. Au norocul însă că locuința este asigurată.
DUMITRIȚA POPOV, locatară
La 52 de ani trebuia să-l terminăm de achitat.
Am fost la bancă, astăzi ne-au mai sunat și vineri se va face ședință și ceva se va hotărî. – Ședință la bancă? – Da, nu suntem singuri, mai sunt persoane în acest bloc care tot așa. – Și nu v-au spus nimic concret, aproximativ? – Nimeni nimic încă nu spun, niciun răspuns, nici de la ce-i incendiul.
El este asigurat, dar încă nu am discutat cu compania de asigurări, abia azi am reușit să apelăm la ei. Până acum era un haos și cu actele, chiar nu găseam, nici nu știam la ce companie suntem asigurați.)
Salvată în ultima clipă de pompieri, împreună cu copilul, Dumitrița Popov ne arată cu ochii în lacrimi apartamentul distrus de foc și apă. La etajul nouă se află dormitorul, camera de zi, bucătăria și baia, care au fost inundate în timp ce pompierii luptau cu flăcările ce au cuprins mansarda de la etajul 10, așa cum ne spune Dumitrița, acolo unde se aflau două odăi, între care și a copilului.
DUMITRIȚA POPOV, locatară
Aici dormitorul a fost, iată ce a rămas din el. Patul la copil era la geam, exact acolo unde e gaura ceea, a căzut, pentru că era lipit de dormitor. Aici era living, stăteam la televizor, patul era acolo. Era frumos și călduros, dar acum… Aici a fost camera copilului, unde se juca, aici au fost toate jucăriile lui. Totul a ars, nimic nu a rămas, dar aici trebuia deja să doarmă, să aibă camera lui de dormit. Aici a fost dulap, canapeaua a ars, tot. Acolo a fost un mic depozit unde țineam lucrurile mai prețioase, dar acum totul e scrum.
A sperat până în ultima clipă să salveze ceva, dar se bucură că a rămas în viață.
DUMITRIȚA POPOV, locatară
La noi în apartament numai vreo trei, patru mașini de apă s-a turnat, asta e tone de apă la noi în apartament au curs și tot nu se stingea, la noi ultimul apartament a ars. Până în ultima clipă am sperat că… – Să fie ceva salvat? – Salvat, c-o să revenim…
Pe lângă creditul ipotecar, a investit o întreagă avere pentru a mobila apartamentul de la zero după ce a fost procurat. Acum a rămas doar cu ruine și nu mai știe dacă din lucrurile rămase, ceva îi va mai fi de folos.
DUMITRIȚA POPOV, locatară
Va mai fi un folos din toate acestea? Flori numai cât mi-au ars sus, iată asta pe dormitor a fost, noi pe asta dormeam.
Joi totul e umflat, sus nu avem nimic. A ars și canapeaua și dulapul, dulapuri două au ars, cinci scaune, jucăriile la copil toate, pentru că erau toate sus, iată ce a mai rămas. Asta e jucărie deja?
Tehnica nu o putem verifica pentru a vedea dacă lucrează, pentru că nu avem lumină, dar aici e toată udă, trebuie scoasă. Eu am deschis astăzi bucătăria, acolo e totul ud, totul e plin, dacă pe aici totul a curs, vedeți pe unde a curs apa. Totul a curs pe bucătărie.
După incendiu, familia Popov locuiește temporar într-un studio luat în chirie, pentru care plătește 350 de euro lunar. Pentru a putea plăti creditul, Dumitrița a fost nevoită să revină și ea la serviciu, după concediul de maternitate. pentru a putea plăti creditul. Copilul merge la grădiniță, iar părinții aleargă zilnic între muncă și apartamentul distrus pentru a lucra la reabilitarea lui. Le plouă în casă, iar acoperișul promis încă nu se știe când va fi construit.
Apa a distrus tot ce flăcările nu au reușit să ardă. Familia Popov spune că așteaptă, la sfârșitul săptămânii, un răspuns de la bancă și de la compania de asigurare pentru a le oferi o claritate în privința achitării apartamentului procurat în credit.
DUMITRIȚA POPOV, locatară
Nu vrem să ajungem toamnă, iarnă, acum cât este cald să facă acoperișul și deja să începem lucrul, a face, noi ceva, aici.
Alți locatari ai blocului care au apartamente la etajele inferioare s-au ales cu locuințele inundate, pe care va trebui acum să le aducă în ordine.
, NICOLAE SAVCIUC, locatar
Apa a curs prin sistemul de ventilare, pe la țeava de gaz și iată meșterul ia măsurile de la bucătărie ca să o facem din nou și baia a avut puțin de suferit și deja podeaua o să vedem dacă s-a umfla sau nu, vom vedea cum i-a fi norocul.
Tehnica asta e inundată, nu știu ce-i cu ea, trebuie s-o verificăm și deja la mașina de spălat la fel a curs apă, nu știu dacă e afectată sau nu, o vom dezasambla și vom vedea.
– Asta e mașină de spălat vase?
– Da. Și numai am scăpat de datorii, de reparații și mobilă și am intrat iar în reparații.
La cinci zile de la incendiu, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit care este cauza probabilă a generării incendiului de la Durlești, izbucnit la mansarda blocului de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu. Potrivit experților, cauza este ”nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor cu focul”.
Deocamdată, nu este clar de la care dintre apartamentele de la mansardă au pornit flăcările. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele. O comisie creată de primăria orașului Durlești a constatat că mansarda ar fi fost construită ilegal, iar cazul este investigat și de către oamenii legii.
De asemenea, autoritățile locale au promis ajutor a căte 20 de mii de lei pentru locatarii apartamentelor afectate de incendiu, iar ministrul Muncii, Alexei Buzu a declarat că Guvernul va oferi câte 10 mii de lei pentru fiecare familie din acel bloc. Familiile cu care am discutat, ne-au spus că nu li s-a spus nimic despre termenele în care vor fi alocați banii, însă cert este că sursele sunt insuficiente.