Satul Coșnița din raionul Dubăsari a fost marcat adânc de ororile celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ocupat de trupele germane și române în perioada 27 iulie 1941 – 23 august 1944. În acele zile de foc, Coșnița s-a aflat pe linia frontului, iar locuitorii săi au devenit martori și participanți la lupte sângeroase.
În iulie 1941, cei 14 ostași care au apărat satul, după zidul unui buncăr defensiv din cele 15 din zonă, servind drept fortăreață locală, au rezistat eroic atacurilor, lăsând pe câmpul de luptă sute de soldați inamici. Satul a fost bombardat, iar civilii fugiți din Chișinău s-au refugiat în zonă, sperând să fie salvați de linia defensivă sovietică. Urmele acelor vremuri se mai păstrează și azi prin ruinele fortificațiilor și în memoria colectivă transmisă prin scrisori, povești și monumente, rămase drept moștenire în satul Coșnița.
Sub ocupație străină și în bătaia focului, satul Coșnița a devenit martor al uneia dintre cele mai sângeroase retrageri din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Istoricul din localitate, Grigore Vatav relatează file dureroase din trecutul satului Coșnița, aflat sub ocupație între 27 iulie 1941 și 23 august 1944.
În vara anului 1941, pe un pod de peste Nistru, care înconjoară localitatea, mii de civili din Chișinău, fugeau din calea armatei germane, în speranța că linia frontului sau cum o mai numeau ”linia lui Stalin”, ce trecea prin Coșnița, îi va salva de inamic. Însă au fost zăriți de avioanele trupelor fasciste, iar bombardamentele nemiloase au lăsat în urmă o tragedie sângeroasă, rămasă adânc întipărită în memoria colectivă.
GRIGORE VATAV, istoric
Atunci când se retrăgeau armatele sovietice, aici se afla armata a 9-a de sud și armata a 18-a, erau două froturi. Iată pe aici, la 16, la 17 iulie, se retrăgeau și s-a lăsat orașul Chișinău în mâinile românilor și a nemților. Când se retrăgeau încoace, toți aveau speranța că aici este linia lui Stalin, deja până aici, mai departe nu au să se mai retragă.
Aici, pe acest pod treceau din partea cealaltă cei care se retrăgeau, veneau în această parte. Pe data de 17 iulie 1941, după ce au lăsat orașul Chișinău și toți cei care se evacuau, cu desaga, cu vaca, cu capa ce aveau acolo, toți s-au retras până la Vadul lui Vodă, până la Nistru.
De la Onițcani și Coșernița veneau în partea aceasta. Cu părere de rău, nemții au chemat avioanele lor și au bombardat și o fost o vărsare de sânge și se numește ”Tragedia de la Vadul lui Vodă.”
Tot atunci, în iulie 1941, trupele naziste au pătruns în Coșnița, dar au fost întâmpinate de o rezistență eroică: 14 ostași baricadați în Punctul de foc permanent nr. 417, numit și DOT, care au ținut piept inamicului timp de câteva zile. Cot la cot cu soldații sovietici și localnicii, au luptat până la capăt, lăsând în urmă 500 de morți din rândul forțelor fasciste. În valea Nistrului existau aproximativ 800 de astfel de DOT-uri. Ele formau un sistem defensiv unitar, a cărui misiune era să întârzie înaintarea inamicului până la sosirea principalelor forțe ale Armatei Roșii.
Batalioanele de pușcași, cum erau numite garnizoanele acestor puncte, au reușit să mențină controlul asupra malului stâng al Nistrului timp de două săptămâni. Astăzi, ruinele fortăreței și poveștile supraviețuitorilor amintesc de curajul celor care au apărat Coșnița cu prețul vieții. La Punctul de foc, ne-a condus și pe noi, istoricul localității…
GRIGORE VATAV, istoric
Fortăreața asta apăra tot sectorul acesta de jos. Erau aici trei mitraliere. Sectorul la unul era încolo, unul aici. Vedeți că a rămas gaură de acolo, de atunci. Unul încoace. Acesta central era cu ceva încă mai mare și asta tot e lăsată de atunci. Aici putea să fie pentru țeavă de la baionetele pe care le aveau.
Aici au fost stăpâni nemții de la 28 iulie ’41, până la 24 august 44, trei ani. Ei cunoșteau foarte bine acest loc.
Coșnița păstrează încă ruinele a 15 fortărețe subterane, martore ale rezistenței eroice. În Punctul de foc nr. 417, ostașii sovietici erau baricadați în buncărul cu trei niveluri sub pământ, unde focurile mitralierelor se intersectau în ploaia de gloanțe. Acolo, pe câmpul de luptă, unde au căzut cei 500 de inamici, se spune că la marginea satului se ascunde cimitirul lor. Pe o uliță din satul Coșnița, în apropierea locurilor de luptă, sunt înmormântați și doi activiști care au căzut victime ale ocupanților germani în 1941.
Aceștia au fost trădați și executați brutal pentru că incendiaseră listele cu membri ai partidului, iar astăzi, ruinele care le adăpostesc rămân o marturie a sacrificiului lor.
GRIGORE VATAV, istoric
În 1941, când nemții au început să fie stăpâni la Coșnița au prins doi activiști, cineva din sat i-o trădat că iată acești doi băieți au dat foc la listele activiștilor și comsomoliștilor, membri de partid care erau în localitate și zice ”ei au dat foc ca să nu știți dvs.” să nu aibă informații.
Germanii i-au prins în iesle, la colhoz, unde e pentru vite, bovine. Și s-au ascuns băieții în acea iesle, dar germanii mergeau și cu baionetele îi împungeau și a strigat unul de a sărit ochiurile de la geamuri. Și din partea cealaltă și pe celălalt. Și i-au lăsat, acolo, în ogradă pe cei doi comsomoliști. Era iulie, era o nevoie.
I-au înmormântat drept în ușă, acolo. Noi i-am scos de acolo și rudele lor i-au înmormântat aici.
Grigore Vatav păstrează până în prezent un album plin de scrisori primite de la soldați din armata sovietică, care, în speranța că vor găsi camarazii căzuți în luptă, le trimiteau localnicilor din Coșnița. În satul Doroțcaia, la doar o aruncătură de băț, de Coșnița, se află Muzeul de Istorie și Etnografie, o adevărată comoară culturală deschisă încă din 1985. Cu o colecție impresionantă de 6000 de exponate, muzeul adăpostește piese valoroase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum arme și obiecte ale soldaților, dar și relicve din viața cotidiană a localnicilor.
LARISA LEȘCO, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie din satul Doroțcaia, Dubăsari
În primele două săli avem veteranii din sat, sus. Aici mai avem și eroii satului Doroțcaia care sunt din mai multe țări, nu doar din satul nostru. Aici avem muniții, ceea ce s-a găsit în pământ când se făceau descoperiri, ceea ce vedeți.
Și acum dacă se găsește la noi în grădină, stă așa îngropat un… și el nici nu știe, Grigorie Alexeevcii, că acela e ceva din…
– Din timpul războiului.
– Da, din timpul războiului și iată trebuie să-l aduc.
Aici a doua sală care ne povestește despre războiul doi mondial. Aici mai avem veteranii războiului care au eliberat satul, anume satul Doroțcaia care a fost eliberat în 1944 și tot așa avem foarte multe albume cu fotografii, avem manuscrise.
Acesta e crucișătorul Boroșilov, am avut consătean, marinar, care a făcut serviciul, Zaharciuc Pavel. Jukov e căpitanul, dar Zaharciuc Pavel e consăteanul nostru.
Revenind în satul Coșnița, chiar în centrul localității este ridicat și un monument în memoria eroilor căzuți în războiul din 1941-1945. În această localitate plină de durere și eroism, fiecare colț păstrează urmele unui trecut marcat de sânge și sacrificiu, iar monumentele din sat sunt marturii tăcute ale acelei perioade tragice, unde trecutul și memoria se împletesc într-un omagiu adus celor căzuți pentru apărarea patriei.
