O femeie de 31 de ani din Telenești a fost condamnată la șapte ani închisoare. Aceasta este învinuită de exploatarea sexuală la Moscova a altor două tinere, originare din aceeași localitate cu proxeneta.
Potrivit datelor din dosarul penal, femeia condamnată a profitat de starea financiară precară a victimelor, care locuiau la sat, având la întreținere copii minori, dar și părinți bolnavi. Prin urmare, aceasta le-a convins să meargă la Moscova, pentru a lucra într-un magazin, la „ambalarea cutiilor cu veselă”.
La revenirea în Moldova, peste patru luni, i-a comunicat că de fapt munca constă în prestarea serviciilor sexuale, într-un apartament cu cinci camere, cu un câștig de 30% din taxa achitată de clienți.
„Prin urmare, inculpata a profitat de poziția de vulnerabilitate a consătenei de 33 de ani și i-a facilitat angajarea, fapt calificat de legea penală ca exploatare sexuală comercială. La sosire, victima a fost cazată într-un apartament din subsol, cu alte șapte femei, unde aceasta a prestat servicii sexuale, timp de peste o lună. Ulterior, inculpata a recrutat-o și pe victima cu vârstă de 27 de ani, care a aflat adevărul privind oferta de muncă în trei etape, atunci când o întrebase pe inculpată ce muncește în Moscova, în vederea angajării. Inițial, inculpata i-a comunicat că spală podelele într-un magazin, ulterior că s-ar ocupa de masaj erotic, iar la sosire victima a văzut alte fete care prestau servicii sexuale clienților. În primele zile, aceasta a avut o tentativă de suicid, apoi timp de 20 de zile a prestat servicii pentru 5-7 bărbați pe zi, ca să poată acumula suma de bani necesară returului în Moldova, iar acasă a sosit cu suma de 3000 de lei, așa cum alimentația era asigurată din banii personali”, se arată în datele dosarului.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2017. Femeia inculpată fusese reținută, plasată în arest preventiv la sfârșitul lui 2016, apoi eliberată sub control judiciar, iar în mai 2016 a fost anunțată în căutare prin încheierea Judecătoriei Orhei, cu aplicarea arestului preventiv odată cu reținerea acesteia.
În pofida eforturilor inculpatei de tergiversare a judecării dosarului, acesta ajunsese să fie examinat în fază finală, înainte de decesul subit al judecătorului, din motive de sănătate. Ulterior, în 2020 examinarea dosarului a fost reluată din fază inițială.
Judecătoria Orhei a condamnat-o la șapte ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei.






