Membri și simpatizanți ai Partidului ”ȘOR” au protestat astăzi în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, în contextul vizitei la Chișinău a Președintelui Parlamentului European Roberta Metsola. Manifestanții i-au cerut demnitarului european să asculte opinia cetățenilor Republicii Moldova și să vadă problemele cu care se confruntă populația. Ca și până acum, a fost cerută demisia întregii guvernări, pe care manifestanții au acuzat-o de scumpirile din țară. Reprezentanții PAS și ai Președinției au spus că nu vor comenta acțiunea.
Protestatarii au acuzat guvernarea că a adus țara în sărăcie și i-au cerut demisia.
”JOS, MAIA SANDU”
Îmi este jale de pensionarii care numără copeicile și umblă prin tomberoanele de gunoi ca să nu moară de foame. MUSCĂ
Consider că guvernarea care, la fel ca gospodina care nu face față obligațiunilor sale, trebuie pur și simplu să plece.)
Reprezentanții Partidului ”ȘOR” au spus la rândul lor că vor să transmită oaspetelui european, aflat în vizită la Chișinău, președintele Parlamentului European, mesajul poporului Moldovei.
IURIE CUZNEȚOV, activist al partidului ”ȘOR” : „ Vrem ca delegațiile europene, dar și altele care vin din străinătate, să știe ce se întâmplă în țara noastră și anume că, vârstnicii primesc pensii mizere, în mediu, de o mie de lei, iar plățile pentru serviciile comunale sunt de patru ori mai mari. ”
Revoltă a stârnit în rândul protestatarilor și creditul de 100 de milioane de euro oferit Moldovei de Comisia Europeană într-un pachet de sprijin pentru a trece de criza energetică, pe lângă cele 150 de milioane de euro, în calitate de grant.
„Iau creditele. Cine o să plătească creditele acestea, foame, sărăcie, de plătit apa, lumina, ce înseamnă asta? ”
Au spus că împrumutul sunt o povară pentru populație și deputatul PCRM, Diana Caraman, dar și parlamentarul din partea Partidului ”ȘOR”, Reghina Apostolova.
DIANA CARAMAN, deputat PCRM : „100 de milioane de euro este un credit pe care noi și cu voi o perioadă îndelungată îl vom întoarce. Credit pentru a depăși criza energetică, criză pe care tot actuala guvernare a pornit-o. ”
REGHINA APOSTOLOVA, deputat, Partidul Politic „ȘOR” : „Despre care independență a țării noastre putem vorbi când suntem plini de datorii. Creditele pe care le-au luat și le iau sunt pe mulți ani înainte. Astăzi sunt dependenți de Europa.”
Am solicitat o reacție la acuzațiile aduse de prostestari de la purtătorului de cuvânt al instituției prezidențiale, Irina Gotișan. Aceasta ne-a scris că „Instituția prezidențială nu comentează protestul. În Republica Moldova, fiecare persoană se bucură de libertatea de întrunire și are dreptul la libera exprimare. ”
Iar purtătorul de cuvânt al formațiunii PAS , Adriana Vlas, a declarat că nu va comenta manifestația. (Screen lui Țoi!). Anterior, președintele Sandu a afirmat că statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic, precizând că nu trebuie admise provocări. Nu neau răspuns la solicitarea expediată printr-un email de a comenta protestul nici Delegația Uniunii Europene. Cu referire la manifestația Partidului ”ȘOR”, a făcut declarații anterior pentru NewsMaker reprezentantul Delegației UE la Chișinău, Svetlana Japalău.
Aceasta a declarat că „Delegația UE urmărește dosarele sonore din Moldova. Acum Procuratura trebuie să prezinte dovezi, fără implicare din afara țării. În același timp, nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. UE subliniază importanța lupte cu fenomenul corupției, potrivit așteptărilor și solicitărilor cetățenilor Moldovei,” a declarat ea.
Joi, membri și simpatizanți ai Partidului ”ȘOR” au protestat în contextul vizitei la Chișinău a prședintelui Comiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i-au cerut să asculte opinia poporului Republicii Moldova despre guvernare și au acuzat-o pe șefa statului de prezentarea unor rapoarte distorsionate oficialilor de la Bruxelles asupra stării reale din țară. Demnitarul european nu a comentat pe marginea acestui subiect. Nu au reacționat la solicitarea noastră de a se expune nici Președinția și nici Delegația UE la Chișinău.
Joi, în timpul aflări sale la Chișinău, președintele Comisiei
Europene, Ursula von der Leyen a anunțat că UE oferă Republicii Moldova un pachet adițional de sprijin, în valoare de 250 de milioane de euro, pentru achiziția de gaze și compensarea costurilor ridicate la energie pentru populație. Noile ajutoare de criză, anunțate de Ursula von der Leyen la Chișinău, se împart în 100 de milioane de euro ca împrumut și 100 de milioane ca grant nerambursabil pentru achiziția de gaze. Alte 50 de milioane reprezintă un suport nerambursabil pentru bugetul moldovean, în vederea compensării cheltuielilor ridicate pentru energie ale populației. Ajutoarele vor fi disponibile din 1 ianuarie 2023.
Autoritățile explică situația socio-economică dificilă din țară prin războiul din Ucraina și criza regională și promit sprijin social categoriilor vulnerabile de populație.





