Fântânile publice din țară, în proporție de 97%, nu corespund normelor sanitare. La această concluzie au ajuns specialiștii Centrului Național de Sănătate Publică, după ce au făcut monitorizări în toate localitățile. Probele cercetate au fost neconforme după conţinutul sporit de nitraţi, fier, fluor sau paraziți intestinali. Situația este mai gravă în sate, acolo unde se află și cele mai multe fântâni.
Nitrați, metale și E. coli – sunt doar câteva dintre impuritățile găsite în puțurile din toată țara. Potrivit studiilor de laborator ale ANSP, calitatea apei din fântânile rurale scade de la an la an. Fermele de animale, gropile de gunoi, depozitele de îngrășăminte și deșeuri, precum și lipsa sistemelor de epurare a acestora au un impact deosebit de puternic asupra stării apelor subterane, spun specialiștii. Potrivit lor, anul trecut nu corespundeau standardelor sanitare 97% din fântânile din țară.
Apa poluată este periculoasă în special pentru copiii mici și oamenii cu sănătate precară, atenționează experții ANSP.
LILIANA CARP, specialist ANSP : „ Apa de proastă calitate provoacă boli precum Hepatita A, gastroenterita, infecții intestinale, din cauza existenței agentul cauzal al hepatitei, enterococul, E. coli. La adulți și copii pot apărea boli precum fluoroza dentară și osoasă, atunci când concentrațiile de fluor și sodiu în apa de băut depășesc un miligram pe litru și pot ajunge la 5 până la 14 miligrame pe litru, așa cum se întâmplă în raioanele Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Căușeni”.
Potrivit raportului, cel mai mare conținut de nitrați în apă este în raioanele Anenii Noi, Drochia și Telenești. Este și cazul comunei Trușeni, unde există o singură fântână cu apă bună de băut. Localnicii spun că, pe lângă faptul că apa de la robinet este murdară, are și un miros respingător, încât până și animalele refuză să o bea.
„- Apa e neagră ca rugina, cumperi apă nu pentru că viața e bună, ci pentru că n-ai ce bea.
– Demult persistă problema?
– De multișor, de vreo 2 ani”.
„Apa e foarte, foarte rea, imposibil de folosit, nici măcar la spălat, e neagră.”
Și acest bărbat din Trușeni spune că apa nu devine bună de consumat nici măcar după filtrare.
NICU VREDNIC, locuitor al comunei Trușeni:
„- Mirosul este foarte respingător, poftim, mirosiți.
– Vai! Nu poate fi consumată, iată de ce ne aprovizionăm de la fântână.”
ALEXANDRA VREDNIC: „Sâmbătă, când dai să te scalzi, apa din robinet curge neagră, de parcă e din râu, nu știu de ce”.
Reprezentanții primăriei comunei spun că problema este rezolvabilă și că există deja căi de ieșire din situație.
VIORICA BEREGOI, consilier Primărie comuna Trușeni: „ Problema, la moment, este destul de complexă și am început prin aplicarea la un grant a să putem absorbi bani și a construi o magistrală nouă și stații de pompare pentru a asigura populația cu apă potabilă de la Apa Canal”.
Potrivit consilierului, pentru a rezolva această problemă în cel mai mare sector al Trușeniului, Valicița Nouă, sunt necesare aproximativ 30 de milioane de lei, 10 milioane vor veni dintr-un grant, două milioane vor fi alocate de la bugetul local, ceea ce, afirmă ea, va fi suficient pentru construirea stațiilor de pompare și racordarea sectorului la sistemul central de alimentare cu apă din Chișinău.
GHENADIE NEDREAGA, primar interimar, comuna Trușeni: „Am predat un proiect pentru conectarea localnicilor. Avem contract cu Guvernul, am câștigat 10 milioane, vom anunța licitația, și de îndată ce găsim un antreprenor vom încheia contractul cu acesta, peste o luna maxim vom începe lucrul”.
Potrivit lui Ghenadie Nedreaga, au fost construite 9 km de conductă, se așteaptă avizul Comisiei de la Apa Canal cu instalarea stațiilor de pompare și racordarea ulterioara a abonaților. Restul sectoarelor au deja sistem de comunicații, iar după lansarea stațiilor de pompare vor fi conectate la rețeaua de alimentare cu apă. Ghenadie Nedreaga mai spune că o nouă linie de alimentare cu apă va fi conectată și lansată în anul curent.
Printre măsurile ANSP pentru a preveni îmbolnăvirea este obligarea primăriilor de a informa oamenii cu privire la fântânile care au apă rea.
LILIANA CARP, specialist ANSP : „Și să facă notificare ”Apa nu este potabilă” pentru ca oamenii să decidă singuri dacă o pot consuma sau nu.Se recomandă ca fântâna să fie tamponată, dar pentru că în multe localități nu există apeducte, oamenii continuă să folosească apa, care, din păcate, nu este potabilă”.
Lucrurile stau mai bine în orașele mari, unde sunt utilizate în mare parte sursele de apă de suprafață și doar aproximativ 8% din apă nu respectă standardele sanitare, mai arată datele ANSP. În prezent, 59% din populația țării are acces la un sistem îmbunătățit de alimentare cu apă. În Moldova funcționează 53 de sisteme urbane de alimentare cu apă, 42 dintre ele primesc apă din surse subterane, iar 11 din cele de suprafață.