• Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact
LIVE
TV6
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
  • RU
No Result
Toate rezultatele
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
No Result
Toate rezultatele
TV6
LIVE

Experți în drept și foști procurori: Plasarea Marinei Tauber în arest este nejustificată. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, execută comenzi politice

25.07.2022 - 16:36
Experți în drept și foști procurori: Plasarea Marinei Tauber în arest este nejustificată. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, execută comenzi politice

Reținerea deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost ilegală, iar plasarea în arest preventiv – nejustificată. Procuratura nu a prezentat suficiente probe care i-ar demonstra vinovăția pentru acuzațiile care i se aduc. Mai mult, procurorul general interimar, Dumitru Robu, este pus în situația penibilă de a executa comenzi politice. Este concluzia la care au ajuns experți în drept și foști procurori din țara noastră.

Fostul judecător la CtEDO și fost ministru al Justiției, expertul în drept Stanislav Pavlovschi, a declarat că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a fost pus într-o situație penibilă.

„Помним – 1941-1945”. Активисты „Next Generation” почтили память защитников родины

„Помним – 1941-1945”. Активисты „Next Generation” почтили память защитников родины

23.06.2025 - 16:49
Avalanșă de critici la adresa Codului media propus de PAS:Ambiguități grave și risc major de abuzuri

Avertisment dur: PAS pregătește cenzura totală, inclusiv pe internet

20.06.2025 - 21:48

„Ca fost procuror, am văzut multe în viața mea. Cazul Marinei Tauber nu este primul, nici ultimul. D-na Tauber este supusă pentru a treia oară acestei proceduri, de ridicare a imunității, și asta deja a devenit ridicol. Presupun că dl Robu a fost pus în această situație absolut penibilă pentru el. Este o vorbă în rusă: Мой прокурор – сексуальный маньяк! Он снова возбудил против меня уголовное дело. Exact asta se întâmplă și în cazul lui Tauber”, a menționat Stanislav Pavlovschi, la emisiunea „Cutia Neagră”, de la TV8.

Întrebat cine putea să-l oblige pe procurorul general interimar, Dumitru Robu, să ridice imunitatea deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, dar și să facă percheziții și rețineri, expertul Stanislav Pavlovschi a declarat următoarele:

„Aplicarea măsurilor de constrângere, de reținere este cu totul altă zeamă de pește. Pentru ca omul să fie reținut, trebuie să fie întrunite niște condiții prevăzute de lege. Din ceea ce am văzut la televizor, aceste condiții nu au fost întrunite. Se are în vedere atunci când omul este reținut la locul faptei, când urmele infracțiunii sunt pe îmbrăcăminte sau în încăperea lui ș.a. Sunt lucruri absolut concrete prevăzute în Codul de Procedură Penală. Pentru mine, această reținere provoacă mari dubii. Și asta deoarece, aceasta este urmare a unui sondaj sociologic conform căruia partidul de guvernământ se află în cădere liberă, pe când Partidul „ȘOR” se află în creștere. Ce este aceasta? O coincidență, o intimidare a opoziției, a susținătorilor Partidului „ȘOR”? Este greu de spus”, a spus Pavlovschi.

Și fostul vicepremier Alexandr Muravschi a comentat acțiunile Procuraturii în contextul celor întâmplate cu Marina Tauber. El explică în ce condiții o persoană poate fi plasată în arest și ajunge la concluzia că Procuratura nu a prezentat suficiente probe, care să justifice arestarea lui Tauber, și că nu face decât să îndeplinească niște comenzi politice.

„Numeroase filme documentare privind cercetarea infracțiunilor penale și economice arată cum anchetatorii din procuratură examinează cu scrupulozitate toate împrejurările cauzei, culeg fapte de necontestat, susținute de documente și depoziții ale martorilor. Și numai atunci când au în mâini ceea ce se numește materia crimei, abia atunci recurg la reținerea suspectului și îi aduc acuzații oficiale. Mai mult, plasarea în arest este, în acest caz, o măsură excepțională, care se aplică extrem de rar și numai în cazul persoanele care reprezintă un pericol real pentru societate. Dar cum este în viața reală de la noi? Procuratura aruncă plasa, îi trage pe toți la un loc și depune în instanță cerere pentru plasarea celor reținuți în închisoare. Deși, judecând după informațiile oferite de mass-media, care îi citează pe reprezentanții Procuraturii, argumentele acestora nu valorează nimic, cel puțin la această etapă. Cu toate acestea, instanțele de judecată le vin adesea în întâmpinare. Apoi începe comedia cu cererile repetate ale Procuraturii, în fiecare lună, de prelungire a arestului. Prin urmare, se poate concluziona că, în momentul arestării, Procuratura chiar nu avea nimic deosebit și se bazează pe presiuni morale, posibil, și fizice, asupra persoanei arestate, pentru a o determina să mărturisească toate păcatele. Pe scurt, în toată această istorie, începând cu așa-numitele dosare pornite pe numele procurorului general Alexandr Stoianoglo, nu văd altceva decât incompetență crasă din partea Procuraturii, care se străduiește cu orice preț să îndeplinească sarcinile politice care i-au fost puse. Dar, în acest caz, e exact ca și cum te-ai da în leagăn, o clipă te afli sus, după care revii repede jos”, a scris Alexandr Muravschi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În context, fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, a scris pe pagina sa de Facebook că reținerea Marinei Tauber a fost ilegală și că așteaptă să vadă măcar o probă conform legii. „Domnule deputat Nantoi! Dacă și pe viitor v-ați înfăptui justiția cum le dictează rânza lui Litvinenco, Robu și compania, fiind consultați de Viorel Morari, pentru satisfacerea orgoliilor cuiva, presupunerile sumbre nu se vor lăsa așteptate”, se arată într-o postare a lui Ivan Diacov.

Reamintim că, în data de 21 iulie, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat repetat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, iar la scurt timp, a fost reținută pentru 72 de ore. În urma deciziei Judecătoriei sectorului Ciocana din capitală, Marina Tauber a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13, care este campion în dosarele cu cele mai multe condamnări ale Republicii Moldova la CtEDO, pentru condiții inumane și degradante.

„Помним – 1941-1945”. Активисты „Next Generation” почтили память защитников родины
POLITICĂ

„Помним – 1941-1945”. Активисты „Next Generation” почтили память защитников родины

23.06.2025 - 16:49
Avalanșă de critici la adresa Codului media propus de PAS:Ambiguități grave și risc major de abuzuri
POLITICĂ

Avertisment dur: PAS pregătește cenzura totală, inclusiv pe internet

20.06.2025 - 21:48
PAS își consolidează controlul asupra Curții Constituționale: Judecătorii loiali puterii, promovați și reconfirmați
POLITICĂ

PAS își consolidează controlul asupra Curții Constituționale: Judecătorii loiali puterii, promovați și reconfirmați

20.06.2025 - 15:07
Citește și
ACC: Agenții economici care vor deversa ape uzate riscă să fie deconectați de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare

ACC: Agenții economici care vor deversa ape uzate riscă să fie deconectați de la serviciile de alimentare cu apă și canalizare

Știri

Reportaje

Puls

  • Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact

© 2025 TV6.LIVE

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • TOATE STIRILE
  • REPORTAJE
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • POLITICĂ
  • PROMO
  • SOCIAL
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Sfaturi Duhovnicești
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Наши соседи
    • Вечерний Буймистру
    • Попали в сеть
  • CONTACTE
  • LIVE

© 2025 TV6.LIVE