Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” a avut astăzi o întrevedere cu conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Părțile au abordat un set de probleme din sectorul agricol generate de seceta din anul curent, transmite Deschide.MD.
Producătorii agricoli au formulat mai multe necesități, printre cele mai importante fiind: restabilirea funcționalității sistemelor de irigare, sporirea accesului femierilor la apele de suprafață, declararea stării de urgență în agricultură, scutirea de taxe și penalizări pentru prelungirea termenului de rambursare a creditelor acordate fermierilor afectați de secetă.
Reprezentanții asociației au cerut accelerarea procesului documentării câmpurilor afectate de secetă, aflate sub egida Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Totodată, aceștia au insistat asupra introducerii stării de urgență în agricultură, ceea ce ar permite:
a) adresarea către partenerii externi după resurse financiare de sprijin al fermierilor afectați;
b) amânarea achitărilor agricultorilor afectați (fără calcularea penalităților) față de bănci, furnizori de inputuri, proiectele internaționale și alți creditori;
c) introducerea unor facilități fiscale pentru producătorii agricoli afectați.
Totodată, Asociația a cerut ca „în contextul politicii deofshorizării în Republica Moldova să fie interzisă arenda terenurilor agricole de către companiile, controlate de paradise fiscale”.
Reprezentanții Asociației s-au referit și la faptul că „după seceta din 2020 autoritățile nu și-au însușit lecția și timp de doi ani practic nu s-a făcut nimic pentru extinderea numărului terenurilor irigate”. În context, ministrul a specificat că în perioada imediat următoarea Comisia Situații Excepționale va lua decizia privind liberalizarea maximală a accesului fermierilor la bazinele acvatice în scopul irigării. Totodată, oficialul a promis că la următoarea ședința Guvernului se va lua decizia ca sistemele de irigare centralizatorii să fie transmise celor 7 asociații ale utilizatorilor de apă, iar pentru anul viitor se impune realizarea unui complex de măsuri privind extinderea considerabilă a numărului terenurilor agricole irigate.
Pe subiectul ce ține de prețurile la grâu, orz și rapiță, Asociația Forța Fermierilor a remarcat problemele ce țin de lipsa spațiilor de depozitare a producției în contextul refuzului mai multor elevatoare să depoziteze producția fermierilor autohtoni, monopolizarea exportului producției prin port și impactul situației din Ucraina asupra micșorării prețurilor la producția de primă grupă sub prețul de cost pentru marea majoritatea agricultorilor. Asociația a propus crearea, cu ajutorul partenerilor externi, a unui Fond de intervenții în cadrul AIPA, care să procure de la producătorii agricoli autohtoni cel puțin 150 mii tone de grâu la prețuri, care ar asigura rentabilitatea minimală de 20 % pentru fermieri și, totodată, ar oferi statului mecanismul de neadmitere a creșterii continuă a prețurilor la pâine.
În acest sens, ministrul Vladimir Bolea a declarat că până la sfârșitul săptămânii curente vor fi luate un șir de decizii și ulterior vor fi implementate acțiunile urgente pentru a ajuta sectorul agricol să iasă din impas.
„Irigarea reprezintă o componentă indispensabilă dezvoltării sectorului agricol și obținerii unei productivități înalte. Randamentul culturilor cerealiere a scăzut în acest an din cauza fenomenelor meteorologice extreme. Suntem în strâns dialog cu toate autoritățile publice pentru a reuși în timp optim transmiterea a șapte sisteme de irigare în folosință către Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI). Totodată, în următoarele zile voi avea o întrevedere cu reprezentanții instituțiilor financiare pentru a conveni asupra amânării anumitor plăți ale producătorilor agricoli. Astfel, în contextul excepțional, până la final de săptămână vom purta discuții și consultări cu toate instituțiile relevante și vom anunța despre pașii imediați ce vor fi parcurși pentru a diminua efectele secetei. În prezent avem întrevederi cu partenerii externi în scopul obținerii unor linii noi de finanțare menite să fortifice activitățile agricole”, a comunicat ministrul Vladimir Bolea.
Nu în ultimul rând, asociația și ministerul a convenit asupra conjugării eforturilor în vederea atragerii unor companii din România, cointeresate în a exporta grâu și orz din R. Moldova la prețuri benefice pentru fermierii de aici.
Asociația așteaptă pentru ziua de vineri, 22 iulie, răspunsul ministrului pe problema stării de urgență și pentru data de 3 august a fost stabilită următoarea ședința de lucru.