Boris Johnson își va da demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, dar va rămâne prim-ministru până la toamnă, scrie BBC, citat de Newsmaker.md.
Cursa pentru șefia Partidului Conservator va avea loc în această vară, astfel încât un nou prim-ministru să poată fi numit până la conferința conservatorilor din luna octombrie, mai scrie BBC, care anunță că astăzi este așteptată o declarație din partea lui Boris Johnson.
Amintim că circa 50 de membri ai Guvernului britanic au demisionat. În Marea Britanie s-a declanșat un adevărat flashmob. Persoane publice l-au îndemnat pe premierul Johnson să renunțe la funcție. Printre aceștia, celebra scriitoare J. K. Rowling și chiar Larry the Cat.
Boris Johnson a declarat inițial că nu va demisiona, întrucât această decizie va provoca instabilitate politică. Potrivit politicianului, acum Londra ar trebui să se concentreze asupra redresării economice.






