În 2022 ne vom îndrepta spre spiritualitate și vindecare, iar cei mai favorizați sunt nativii cu semne de apă. O spune astrologul Cristina Guzinschi care a examinat cum se vor alinia astrele în acest an și ne-a prezentat previziunile.
2022 va fi marcat de intrarea lui Jupiter în zodia Pești, iar asta înseamnă că ne vom îndrepta spre spiritualitate și vindecare. Cei mai mulți oameni se vor bucura de un an prosper, spun astrologii.
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: „Jupiterul este o planetă socială care aduce ascensiune, realizarea scopurilor, vederea mai optimistă a viitorului, planuri mărețe. După doi ani complicați prin care trecem, funcția inclusivă a acestui an este să ne facă mai dăruitori, toleranți și mai grijulii cu cei aproape”.
Cele mai favorizate sunt semnele de apă, precum, Peștii, Racii și Scorpionii, spune Cristina Guzinschi, menționând că în acest an orice va fi posibil pentru nativii acestor zodii.
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: „Peștii sunt cei care vor fi favorizați și care vor simți un sentiment de optimism și o viață plină de speranțe. Racii care doresc să-și facă niște studii de masterat, doctorat, grade științifice, să-și apere o diplomă vor reuși. Care doresc să emigreze, la fel. Pentru Scorpioni este un an de a crea, un an fertil din punct de vederea chiar și al conceperii unui copil”.
În 2022 și semnele de foc vor fi favorizate, însă în a doua jumătate a anului. Leii vor avea parte de evenimente importante, Berbecii și Săgetătorii vor avea parte de bani și vor încheia contracte de suplimentare a veniturilor.
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: ”Jupiter intră în zodia Pești începând cu 29.12.2021 și se va afla acolo până în 11.05.2022. Din 11.05.2022 și până la sfârșit de octombrie se află în semnul foc. Berbecii, Leii, Săgetătorii deja vor fi favorizați, dar de altă atmosferă exponențială a lui Jupiter, va fi un Jupiter expansiv, cu inițiative”.
Iar Gemenii, Balanțele și Vărsători vor avea un an favorabil în activitatea profesională și proiectele pe termen lung
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: „Pentru Gemeni este un an de lupte și manifestări în plan social, realizarea ambițiilor. Pentru Balanțe acest an este important din punct de vedere al serviciului. Acele persoane care sunt angajate într-un câmp de muncă au posibilitatea să crească.(musca) 08.16 Vărsătorii sunt în 2022 puși la încercări, la încercări dure”.
Pentru Taur, 2022 va fi un an zbuciumat, iar pentru Fecioare – pozitiv. Capricornii vor fi buni în aspectul vânzării și cumpărării, mai spune astrologul.
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: Taurii vor fi zguduiți anul acesta material, financiar, de a ieși din zona confortului. Fecioarele vor fi favorizate de planeta Jupiter din punct de vedere al parteneriatelor. După 11 mai, multe Fecioare – unele vor primi moștenire, altele vor lua un credit. Capricornii, cei care fac afaceri sau vor să crească le este recomandat în 2022 să facă niște studii de scurtă durată, să se implice în anumite plecări”.
Ce ține de pandemia de COVID-19, Cristina Guzinschi susține că aceasta încă va domina.
CRISTINA GUZINSCHI, astrolog: „Vor fi restricții, vor mai apărea legi, lumea va fi nemulțumită. Este un moment foarte important de menționat vizavi de planetele superioare. Pluton, Neptun, Uranus în 2024-2025 aceste trei planete își schimbă semnele zodiacale și iată atunci, cred eu, că vom trece cu adevărat într-o lume nouă și să dea Domnul să uităm de pandemie”.
Anul 2022, este anul tigrului de apă și este orientat către materii subtile și lumea interioară. Calendarul astrologic spune că anul nou va începe în data de 1 februarie 2022.