În 100 de zile de la învestire, Guvernul Gavrilița nu a obținut rezultate cu care ar putea să se laude. De această părere sunt unii analiști politici și experți economici, care consideră că multe promisiuni, ce puteau fi realizate în această perioadă, au fost înfăptuite pe jumătate sau deloc. Mai mult decât atât, aceștia critică guvernarea pentru că ar fi luat decizii în pripă și fără să le supună dezbaterilor.
Expertul economic Sergiu Ungureanu susține că, în cele 100 de zile, Guvernul nu a făcut foarte multe și nu vede schimbări majore sau premize pentru un viitor mai bun.
SERGIU UNGUREANU, expert economic: „Republica a avut anumite probleme, care trebuiau rezolvate într-o altă manieră, inclusiv aceste întrebări politice, care au fost gestionate foarte prost de către Guvern. Au dus și la criza gazelor pentru că pentru nimeni nu era secret că poziția politică a R.M. pentru diferite secțiuni internaționale a dus la declanșarea acestei crize a gazelor. Aici vorbim și de participarea la așa-numitul summit de la Crimeea, și la adoptarea anumitor legi, care contravin și normelor noastre locale”.
Sergiu Ungureanu a criticat și felul în care au fost adoptate unele decizii importante pentru societate.
SERGIU UNGUREANU, expert economic: „S-au luat decizii foarte rapide și în legătură cu tarifele care s-au format pentru gaz și ce ține de acele indemnizații, acele suporturi sociale, care au fost luate fără niciun fel de discuții publice, fără discuții cu experții”.
Iar analistul pollitic Corneliu Ciurea afirmă că raportul prezentat de Gavrilița nu conține aspectele negative, care au stârnit neliniște și revoltă în societate.
CORNELIU CIUREA, analist politic: „În ceea ce ține de criza energetică, constatăm că a crescut foarte mult tariful. E și responsabilitatea Guvernului în joc aici. În cazul pandemiei, s-a vorbit despre cifrele de îmbolnăvire, dar nu s-a insistat pe cifra de decese, care este în creștere. Și în cazul pensiilor, trebuie să recunoaștem, că Guvernul nu a majorat așa după cum a promis PAS pensia la 2000 de lei pentru toate categoriile de pensionari”.
Și fostul deputat al Partidului „Platforma DA” Alexandru Slusari s-a arătat nemulțumit.
ALEXANDRU SLUSARI, ex-deputat, Partidul „Platforma DA”: ”Am mult de spus pe raportul de 100 de zile a Guvernului cu realizări mai mult decăt modeste și mult sub nivelul așteptărilor Oamenilor. Dar în primul rănd ar fi corect ca în afară de raportul executivului per ansamblu, fiecare minister să prezinte raportul de activitate”.
Tot pe rețelele de socializare, fostul ministru al Economiei Alexandr Muravschi a scris că, încă astfel 100 de zile cu Guvernul Gavrilița și urmașii noștri vor avea toate motivele să spune că au moștenit un deșert pârjolit.
Guvernul este format din 13 ministere, în loc de nouă, așa cum a fost până acum. Din cabinet mai fac parte doi viceprim miniștri specializați, unul pentru Reintegrare și unul pentru Digitalizare.





