Partidul „ȘOR” consideră că țara noastră se confruntă cu un șir de probleme în domeniul sănătății și economiei din cauza inacțiunilor, dar și incompetenței Guvernului Gavrilița. Potrivit deputatului Reghina Apostolova, criza gazelor, contractul păgubos semnat cu Gazprom, creșterea prețurilor și eșecul în rezolvarea crizei sanitare sunt doar câteva dintre nereușitele actualului cabinet de miniștri. Iar deputatul Denis Ulanov a cerut ca premierul să vină în Parlament, ca să prezinte raportul de activitate al executivului pe care îl conduce, întrucât Moldova este o țară Parlamentară.
Deputatul Partidului „ȘOR” Reghina Apostolova a declarat că, în cele 100 de zile de la preluarea mandatului, Guvernul Gavrilița a eșuat complet și a demonstrat că poate să provoace doar crize.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat Partidul „ȘOR”: „Este incredibil cum acești oameni, care până mai ieri le dădeau tuturor lecții de morală și de bună guvernare, astăzi dărâmă tot pe ce pun mâna. În ce privește procesul de vaccinare, acesta decurge foarte lent, iar ministrul Sănătății se ascunde de jurnaliști. Atunci, unde este transparența promisă, unde sunt măsurile de luptă cu pandemia? Ele, pur și simplu, nu există”.
Parlamentarul a făcut referire și la numărul deceselor provocate de COVID-19, care crește vertiginos. Doar în ultimele două zile, potrivit datelor oficiale, și-au pierdut viața peste 100 de moldoveni. În context, a amintit de inițiativa Partidului „ȘOR” privind deschiderea de urgență a farmaciilor sociale mobile, astfel încât oamenii, mai ales cei de la sate, să aibă acces facil la medicamente.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat Partidul „ȘOR: „Au fost strânse aproape 200 de mii de semnături în susținerea acestei inițiative, pe care Guvernul, în opinia noastră, nici măcar nu l-a citit. Deci, vaccinarea în stradă li se pare normală tuturor, dar farmaciile mobile, nu”.
Apostolova a mai declarat că un alt eșec de proporții, efectele căruia vor fi simțite încă mult timp înainte, este criza energetică. În opinia deputatului, semnarea acordului cu Gazprom este un eșec total al Guvernului Maiei Sandu, iar negocierea acestuia ar fi trebui să înceapă
REGHINA APOSTOLOVA, deputat Partidul „ȘOR”: „Au venit de la începutul lunii august la guvernare, dar și-au amintit că expiră contractul de livrare a gazelor când au dat înghețurile. Pe lângă prețul exorbitant la gaze, moldovenii vor trebui să mai plătească 300 de milioane de dolari din cauza incompetenței și prostiei Cabinetului de miniștri al Maiei Sandu. Este vorba despre despre o penalizare, pe care autoritățile țării noastre au recunoscut-o prin semnarea contractului cu Gazprom. Fără măcar s-o negocieze”.
Deputatul mai susține că Guvernul Gavrilița a reușit în cele 100 de zile tot ce știe și poate mai bine, adică să provoace un șir de crize, motiv pentru care consideră că executivul trebuie să-și dea demisia, până nu a adus țara într-un faliment total. Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții executivului au refuzat să ne ofere un comentariu.
ANASTASIA TABURCEANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Guvernul nu comentează această declarație”.
Deputatul a mai vorbit și despre faptul că, în 2022, vom avea cel mai slab buget național de la independență încoace, fără investiții, fără proiecte de dezvoltare.





